Clienţi vânduţi de bănci firmelor de recuperare a creditelor

Data publicării:
lei

După o perioadă în care nu a mai putut plăti ratele unui credit de nevoi personale, un tânăr a fost anunţat de o firmă de colectare că ei îi datorează acum banii. Banca de la care luase el împrumutul fusese vândută, iar recuperatorii au formulat pretenţii exagerate.

Ei nu au acceptat să plătesc cum plăteam până acum, rata respectivă, mi-au spus să plătesc toată suma integral. Le-am spus că plătesc cum am plătit până acum, pentru că așa era în contractul inițial, iar ei au spus că acel contrat nu mai e valabil”, povestește clientul unei bănci.

În mod normal, el ar fi trebuit să fie informat că dosarul lui a fost vândut unei firme de recuperare, spun avocaţii.

„Nici firma de recuperare nu m-a anunțat, nici banca la care am avut creditul inițial nu m-a anunțat”, mai spune tânărul.

Așa s-a trezit captiv într-un alt contract, la un pas de executarea silită. Avocaţii spun însă ca legea este de partea celor care se trezesc în asemenea situaţii.

Singura obligație a băncii în contractul de cesiune este de a anunța clientul. Dacă nu face acest lucru, cel care a cumpărat respectiva creanță nu poate pune în executare împotriva beneficiarului creditului sau cel care este executat silit”, afirmă Marius Coltuc, avocat.

Clienţii băncilor care sunt puşi să plătească datoria unor firme de recuperare trebuie să ştie că pot contesta decizia la tribunal şi că au mari şanse să câştige, spun avocaţii.

La fel de adevărat este şi faptul că recuperarea de credite este o activitate profitabilă. Firmele de colectare cumpără împrumuturile cu probleme cu doar 10% din valoarea reală şi reuşesc să recupereze chiar şi o treime din ele. Au de unde alege: la fiecare 100 de euro împrumutaţi, 22 de euro sunt restanţi.

În ultima perioadă, băncile au renunţat la mai multe împrumuturi cu restanţe, pentru a-şi curăţa bilanţurile şi a deveni atractive la vânzare. Cinci bănci şi-au schimbat proprietarul anul trecut, printre care Citibank, RBS şi Bank of Cyprus. Altele, Volksbank, Millenium şi MKB caută cumpărători.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri