Sari la conținut

Comisia juridică a Camerei: Legea privind insolvenţa persoanelor fizice va intra în vigoare pe 30 septembrie

 

"Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial în 26 iunie 2015. Este o critică adresată şi fostului Guvern şi prezentului Guvern. O lege de o asemenea importanţă cum este legea insolvenţei persoanelor fizice (...) aţi lăsat-o fără urmări juridice, ca urmare a faptului că din punct de vedere administrativ lucrurile stau cum stau. Propunerea mea este să rămânem cu 30 septembrie 2016", a spus deputatul PNL Ioan Cupşa, citat de News.ro.

Modificarea legislativă urmează să fie trimisă plenului Camerei Deputaţilor spre vot.

Legea privind insolvenţa persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai 2015, iar în luna decembrie Guvernul a decis prorogarea cu un an a aplicării Legii privind insolvenţa persoanelor fizice.

Potrivit proiectului, românii care au datorii vor avea posibilitatea să-şi declare falimentul personal. Aceştia vor beneficia de două proceduri: una administrativă, care prevede că, în faţa unei comisii de insolvenţă, îşi vor putea face un plan de reeşalonare a datoriilor pe 5 ani, şi o procedură de lichidare în faţa instanţelor de judecată.

Legea falimentului personal oferă un răgaz de cinci ani celor care nu îşi mai pot plăti datoriile şi, în acelaşi timp, îi fereşte de executarea silită. Toate cheltuielile personale ale datornicului vor fi însă verificate la sânge de un administrator judiciar.

Sunt persoane care nu vor putea apela la falimentul personal. Printre acestea se numără cei condamnaţi pentru evaziune fiscală, dar şi de cei care au ajuns în insolvenţă în mod fraudulos ori au acumulat datorii noi prin achiziţii costisitoare. Mulţi analişti spun însă că o lege mult mai aşteptată de restanţieri este cea a dării în plată.