Sari la conținut

Comuna unde pensionarii muncesc și tinerii se odihnesc

Paradox al forţei de muncă într-o comună din Mehedinţi. Administratorii unei ferme caută oameni care să culeagă mere, însă doar bătrânii sunt atraşi de banii oferiţi. Tinerii se mulţumesc cu ajutorul social care e mai mic decât banii oferiţi de fermieri.

Elena Sturzu are 66 de ani. Este pensionară, dar s-a gândit că un ban în plus nu strică, aşa că munceşte cu ziua în livadă.

Traiul e greu, pensia e mică şi îmi place să mai muncesc . Pot încă să mai muncesc”, spune Elena Sturzu, pensionară, culegătoare de mere.

Trecuţi de 50 de ani sunt toţi culegătorii. Sunt doar 25 de zilieri, deşi ar fi nevoie zilnic de cel puţin 50 de persoane.

„Nu e greu. De muncă...nu e greu. Ca să luăm un ban nu e greu deloc”, spune o culegătoare.

„Zilele trecute am avut persoane care au avut peste 70 de ani şi au venit la recoltat pentru că nu le ajunge acel ban de pensie pe care-l ia”, spune Nicuş Antonie - tehnician fermă.

250 de tone de mere au rodit pomii din livadă anul acesta. Pentru că n-a avut cine culege fructele, mare parte din producţie s-a pierdut.

Primesc 72 de lei pe zi plus fructe. La un calcul simplu, într-o lună de zile câştigă în jur de 400 de euro”, spune Nicolae Bîcleş - economist fermă.

Suma este de 4 ori mai mare faţă de cât primeşte ajutor social o familie cu 2 copii. Iar în Dârvari sunt 300 de asistaţi social.

Fiecare beneficiar de ajutor social primeşte lunar 142 de lei.