Concurență mare pentru un post de polițist

Data publicării:
coada politisti

Ore în şir au stat la coadă cei care îşi doresc un post de agent în Poliţia Română. Mulţi dintre ei au venit de la primele ore ale dimineţii.

„De 3 ore şi ceva stau”, spune un bărbat.

„Am venit la 8.30 şi mai am. O să văd dacă stau până la capăt”, adaugă alt concurent.

Nici şefii poliţiei nu se aşteptau ca anunţul să provoace un asemenea interes. Doar în Bucureşti au fost scoase la concurs 200 de posturi dintre care 194 pentru civili, oameni care până acum nu au mai lucrat nici măcar o zi în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Până astăzi concurenţa pentru un post de agent este de aproape 7 pe loc. Cei care nu au rezistat să stea la coadă şi-au lăsat chiar înlocuitori.

„Trebuie sa fi absolvit un liceu si sa aiba diploma si neaparat un permis de conducere”, declară Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

După ce se înscriu la concurs candidaţii vor trebui să treacă un examen scris, dar şi o probă fizică. Abia după aceea vor putea fi încadraţi în structurile operative ale poliţiei unde timp de 3 luni vor lucra alături de colegi mai experimentaţi. În total 2 mii de posturi au fost scoase la concurs în întreaga ţară. Prima proba a concursului este programată pe 14 mai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri