Sari la conținut
News Alert

Confuzie după raportul Corpului de Control privind cauza îmbolnăvirii bebeluşilor din Argeş

În loc să lămurească sursa îmbolnăvirii cu SHU a copiilor din Argeş, aşa cum îşi propusese, Corpul de Control al premierului a iscat controverse pe tema vaccinării. Iar jumătate din raportul final înşiră aparente devieri de la lege ale Agenţiei Medicamentului, Ministerului Sănătăţii şi ale unor medici, dar şi dubii despre vaccinuri cumpărate în regim de urgenţă.

Din raport se poate înţelege că serul Hexixam, adus din Kazahstan pe bani puţini şi cu o autorizare incertă, ar fi fost administrat copiilor care au făcut sindrom hemolitic uremic.

Sandra Alexiu, vicepreşedinte la Societatea Medicilor de Familie: „În acest raport sunt două probleme complet diferite care trebuiau tratate separat: problema cu copii cu SHU şi problema cu vaccinul hexavalent care nu a fost comunicat in mod corect, eficient si transparent”.

Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Medicamentului susţin că Hexixam a ajuns în România anul acesta. Asta înseamnă că bebeluşii şi copiii au fost vaccinaţi cu alt ser, anul trecut. Chiar şi Corpul de Control a revenit cu o notă în care neagă orice legătură între vaccin şi SHU. Dar cum rămâne cu acuzaţiile despre achiziţia celui mai ieftin ser, despre autorizarea dubioasă şi despre haosul din sistemul sanitar?

Laurenţiu Colintineanu, purtător de cuvânt la Ministerul Sănătăţii: „Nu am primit proiectul raportului aşa încât MS nu a avut posibilitatea să-şi exprime un punct de vedere sau să comenteze anumite aspecte continute în acest raport înainte de publicarea finală a acestuia. Copiii din Argeş pe departe au fost vaccinaţi cu Hexacima, nu cu Hexaxim. E un vaccin care are o denumire, altă denumire decât cea din spaţiul intraeuropean, destinat pieţelor extraeuropene, dar e acelaşi vaccin care are toate autorizaţiile. Nu e vorba de o economie pentru a a alege un vaccin mai prost”.

Cert este că ministerul cere acum explicaţii inspectorilor guvernamentali cu privire la afirmaţiile din raport.

Citiţi şi:

Ministerul Sănătăţii: Nu există o legătură între sindromul hemolitic-uremic şi vaccinări

Corpul de Control: Bebeluşii români, trataţi cu vaccinuri neautorizate