Consilierii români, la perfecţionare pe litoral

Data publicării:
litoralul pentru toti
Guvernul a aprobat încă o zi liberă pentru bugetari.

Lecţiile nu se vor ţine oriunde, ci pe... litoral. Conducerea instituţiei susţine că totul este legal şi normal. Iar consilierii dau asigurări că nu vor merge în vacanţă, ci că acolo, în briza mării, chiar se vor pune la punct cu noutăţile legislative din administraţia publică.

Consilierii judeţeni din Mehedinţi vor merge în două serii pe litoral, câte o săptămână, la un hotel de trei stele. Transportul, cazarea, mesele şi cursurile ating 2500 de lei de persoană, bani din bugetul consiliului local. „Consilierii judeţeni au obligaţia să-şi perfecţioneze pregătirea profesională, pe de altă parte şi Cj are obligaţia să suporte cheltuiala”, a spus Aladin Georgescu, preşedintele CJ Mehedinţi.

Consilierii judeţeni au îmbrăţişat proiectul cu entuziasm. Au mai fost la astfel de cursuri. Şi spun că nu e vorba de o vacanţă. Acolo învaţă lucuri folositoare! „Nu trebuie privit ca o vacanţă, el chiar este un curs de formare profesională”, a spus Liviu Mazilu, consilier.

Doar câţiva consilieri nu sunt de aceeaşi părere. Conducerea CJ Mehedinţi susţine că a fost aleasă de fapt cea mai ieftină variantă. „S-a făcut o selecţie de oferte şi am considerat că este util să se urmeze acest program de instruire în locaţia propusă de centrul de formare care a fost selectat”, a declarat Aladin Georgescu. Astfel de cursuri se organizează anual.

Cu o parte venim şi noi, dar dacă cursanţii doresc să se facă cursul în comună x sau la Mamaia, noi organizăm oriunde doresc cursanţii”, a spus Gabriel Avram de la Centrul Teritorial de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Craiova. 

La cursuri, consilierii vor lua lecţii de legislaţie, tehnologia informaţiei, management financiar, dezvoltare regională locală, protecţia mediului şi protecţie socială.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri