Sari la conținut

Copiii români au printre cei mai puţini bani de buzunar din Europa

Mai mult de jumătate din adulţii care au primit bani de cheltuială în copilărie fac economii la maturitate, ceea ce sugerează că banii de buzunar pot ajuta la dezvoltarea abilităţilor de planificare financiară pe termen lung, se arată în studiul ING, scrie Mediafax

"Dacă li se oferă un oarecare control asupra baniilor, copiii pot fi ajutaţi să conştientizeze valoarea banilor şi să dezvolte un set de abilităţi de bază, care să îi pregătească în obţinerea independenţei financiare atunci când devin adulţi", a declarat Ian Bright, economist senior la ING Group. Studiul analizează comportamentul financiar a 12.000 de persoane din 12 ţări europene.

Părinţii italieni sunt cei mai generoşi de pe continent, urmați de francezi. Copiii austrieci primesc cei mai mulţi bani de buzunar pe săptămână, şi anume 35,25 de euro, sumele pentru copiii sub 15 ani sunt mai mici decât cele alocate de italieni, francezi şi spanioli. Clasamentul este completat, in ordine, de Belgia, Germania (ambele pe locul cinci), Marea Britanie, Turcia, Polonia, România, Olanda şi Republica Cehă.

În România, copiii mai mici de 10 ani primesc în medie 2,25 de euro de cheltuială săptămânal, cei cu vârste între 10 şi 15 ani echivalentul a 3 euro, iar cei mai mari de 15 ani echivalentul a 11 euro.