Sari la conținut

Copiii românilor plecați la muncă în străinătate, crescuți de bunici: „Nu mi-e dor de mama. Am văzut-o de două ori”

Elena este unul dintre miile de copii ai căror părinţi au plecat să muncească în Italia. Fata are acum 13 ani, însă este crescută de bunici de când avea un an. În plus, nici mama n-a fost interesată să-şi vadă prea des fiica.

Elena Vatră: Nu mi-e dor de ea.

Reporter: De ce? Pentru că nu ai crescut cu ea?

Elena Vatră: Da.

Reporter: De câte ori ai văzut-o?

Elena Vatră: De două ori.

Reporter: În ce împrejurare?

Elena Vatră: Când eram în Italia. Am fost la dânsa.

Din pensiile mult prea mici, bunicii au făcut tot posibilul ca Elena și ceilalți doi frați ai ei să învețe bine și să nu ducă lipsă de nimic. Una dintre surorille fetei a plecat şi ea în străinătate.

Nicu Vatră, bunicul fetei: „Ne-am chinuit noi, așa cum am putut. Dar rezultatele nu au fost după chin. (Reporter: Ați fi vrut să facă și o facultate?) Cum să nu? De aia ne-am chinuit.”

Valentina Vatră, bunica fetei: „Multă lume nu ne crede că nu ne ajută, dar nu mă ajută, doamnă, deloc. (Reporter Digi24: Nu au trimis niciun ban?) Nu.”

La fel ca această familie sunt alte câteva zeci de mii, din toată ţara. Datele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului arată că peste 82.000 de copii au fost lăsaţi în grija bunicilor. Reprezentanţii ONG-urilor îi contrazic.

Cătălin Luca, președinte Asociația Alternative Sociale Iași: „Considerăm că cifra e de trei patru ori mult mai mare în realitate, decât cifra pe care primăriile o anunță la direcția pentru protecția copilului și direcțiile pentru protecția copilului la ANPDC. Considerăm că asta e realitatea și că vorbim de un număr mult prea mare de copii separați de unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.”

Reprezentanții organizațiilor non guvernamentale mai spun că mulţi copii ai căror părinţi sunt plecaţi nu apar în statisticile oficiale pentru că în multe localităţi sunt foarte puţin asistenți sociali.