Sari la conținut

Copiii, victime în războiul părinților

În ţara noastră peste 70 de cupluri divorţează zilnic, conform Institutului Naţional de Statistică. Aproape jumătate dintre cei care se separă sunt şi părinţi.

Pe termen lung, puţini copii vor continua să îşi vadă, foarte puţin, ambii părinţi după despărţire. Războiul însă nu se încheie odată cu pronunţarea divorţului. De multe ori, părintele care obţine custodia copilului porneşte o adevărată campanie de denigrare împotriva celuilalt părinte. Psihologii numesc acest fenomen alienare parentală.

Ionuţ Ghiugan, expert psiholog: Această campanie de denigrare începe treptat, poate să fie foarte evidentă sau subtilă, însă influenţa asupra copilului este foarte mare! Şi astfel în timp, acest copil care este supus alienării părinteşti ajunge practic să-şi urască şi să respingă într-un mod total iraţional relaţia cu părintele ţintă.

Mirela Retegan este antreprenor şi a înfiinţat una dintre cele mai cunoscute trupe de teatru şi dans pentru copii. A trecut printr-o despărţire atunci când Maya, fetiţa ei, avea doar patru ani.

Mirela Retegan: Cumva am avut grijă şi mi-am muşcat buzele şi am strâns pumnii şi am muşcat pereţii de fiecare dată când aş fi vrut să spun ceva urât despre el, de fiecare dată când aş fi vrut să spun un lucru care nu îmi plăcea mie în felul în care el se comporta în noua situaţie, dar am reuşit de fiecare dată să îmi înghit cuvintele.

Puţini părinţi conştientizează că denigrarea fostului partener în ochii celui mic va avea efecte negative asupra dezvoltării lui pe termen lung.

Ionuţ Ghiugan, expert psiholog: Creează un adult care este nesigur pe el, cu o imagine de sine negativă, care dezvoltă emoţii şi stări negative în relaţie cu celelalte persoane, vorbesc despre anxietate, despre depresie, despre neadecvare, neintegrare din punct de vedere profesional.

România, prima ţară din Europa care recunoaşte alienarea parentală

De aceea, alienarea parentală este o formă de abuz psihologic. Recent, România a devenit prima ţară din Uniunea Europeană şi a patra din lume care a recunoscut această problemă.

Laurenţiu Ştefan, preşedintele Institutului de Psihologie Judiciară: Li se oferă o şansă în plus acestor părinţi să se constate de către instanţele de judecată că există o formă de abuz sever, că există o situaţie de alienare parentală şi că această situaţie are consecinţe grave asupra copilui.

Astfel, un părinte care consideră că micuţul trece printr-o alienare parentală, poate cere ajutor. Primul pas este găsirea unui avocat, apoi obţinerea unei expertize psihologice.

Ionuţ Ghiugan, expert psiholog: Evaluăm copilul din punct de vedere psihoemoţional, iar rezultatul evaluării este sub forma unui RAPORT de evaluare care este prezentat ori la solicitarea instanţei ori la solicitarea părţii. Un părinte poate să solicite prin avocat sau în mod direct o astfel de expertiză psihologică pentru a fi depusă în cadrul dosarului care este pe rol.

Laurenţiu Ştefan, preşedintele Institutului de Psihologie Judiciară: Cel care hotărăşte, cel care este suveran este instanţa de judecată, dar şi instanţele de judecată au un instrument în plus să poată identifica cazurile de alienare parentală.

Deşi încă nu există proceduri clare, judecătorii pot dispune limitarea unor drepturi părintelui care comite abuzul: de la reducerea timpului petrecut împreună până la pierderea custodiei.

Laurenţiu Ştefan, preşedintele Institutului de Psihologie Judiciară: Dar în acelaşi timp ar trebui păstrate obligaţiile parentale, respectiv obligaţiile de contact cu părintele, pentru a nu transforma o situaţie în care evident că există o victimă, într-o situaţie favorabilă pentru celălalt părinte, astfel încât chiar părintele alienator în primă fază să devină cel alienat.

Ionuţ Ghiugan, expert psiholog: Atâta timp cât această formă de abuz nu este identificată şi nu se iau măsuri, procesul este ireversibil! practic în mai mult timp în care copilul este supus acestei forme de spălare a creierului, el ajunge să respingă în mod total, ireversibil celălalt părinte şi intervenţia în acest caz este de durată, dificilă, practic copilul interiorizează o imagine negativă a celuilalt părinte.

Părinţi separaţi, o echipă pentru totdeauna

Adulţii trebuie să înţeleagă faptul că pentru o dezvoltare echilibrată, copiii lor au nevoie de ambii părinţi.

Mirela Retegan: Ideea că aş putea oricând să plec, să mi se întâmple ceva, să mor, ca să vorbesc direct şi atunci copilul meu va merge automat către tatăl ei, tatăl ei despre care eu, poate, mamă, am vorbit foarte urât, l-am îmbrăcat în culori foarte terne, căruia i-am conservat o amintire foarte urâtă şi nu aş putea să mă gândesc că fetiţa mea îşi face bagajul şi îşi face valiza să se mute cu omul acela despre eu aş fi putut să vorbesc ca şi despre un monstru.

De aceea, chiar dacă părinţii nu mai formează un cuplu, acest lucru nu înseamnă că încetează să mai fie o echipă!

Mirela Retegan: Este extrem de important să avem grijă să creştem copiii drepţi. Nu ai cum să creşti un copil drept într-o relaţie strâmbă! Chiar dacă relaţia aceea nu este o relaţie de familie, tot relaţie se numeşte. Eu pledez pentru ca părinţii biologici să rămână toată viaţa o echipă în creşterea copilului.