Sari la conținut

Copil mort la naştere. Medicul, acuzat de malpraxis

Acuzaţii de malpraxis la Spitalul din Negrești Oaș, după ce o femeie de 24 ani a născut un copil mort. Femeia a suferit complicaţii, în timpul naşterii, şi ar fi avut nevoie de o cezariană. Operaţia nu a putut fi făcută din cauză că în spital nu era niciun anestezist. Familia îl acuză pe ginecolog că a decis cu mare întârziere să o trimită pe tânără la spitalul din Satu Mare.

Vasiu Iancu, tatăl copilului mort la naștere: La ora 9.30, l-am întrebat dacă există ceva complicații, poate să facă cezariana? A zis: da, totul e în regulă, tot, tot. Pe când, pe la 12.00 îmi spune că nu mai poate face nimic, că nu există anestezist și că o trimite la Satu Mare.

Pentru Vasiu Incu, bucuria de a deveni tată s-a transformat într-un adevărat coșmar. Soţia lui, însărcinată în 9 luni, a fost internată la spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş. 24 de ore mai târziu a început să se simtă rău.

Rodica Giuroescu, șefa Secției Obstetrică-Ginecologie: Un travaliu din acesta precipiat, cu stare de agitație a mamei, cu vărsături

Femeii i-au fost administrate vitamine și oxigen. Două ore mai târziu, în miezul nopții, starea gravidei s-a agravat.

Cristian Lupu, directorul medical: Spitalul nostru neavând medic anestezist 24 din 24 de ore, nu s-a putut efectua intervenția de urgență, respectiv cezariana.

Medicul a luat decizia ca tânăra să fie transferată la Spitalul Județean de Urgență din Satu Mare.

Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare: La 10-12 minute după ce a fost așezată pe masă, femeia a dat naștere unui făt mort.

Medicii de la Negrești Oaș sunt de părere că, deși aparent fetiţa se dezvoltase normal, avea o problemă la inimă.

Rodica Giuroescu, șefa Secției Obstetrică-Ginecologie: Când am văzut cardiotocograma eram foarte convinsă că există o malformație cardiacă la copil, dar mama nu și-a făcut ecografia morfologică. Nu e obligatorie, noi indicăm.

Familia a angajat acum un avocat și a depus plângeri atât la Colegiul Medicilor Satu Mare, cât și la Parchet. Rezultatul autopsiei este așteptat peste aproximativ o lună.

Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş are doi anestezişti, care fac naveta din Satu Mare. Unul era în concediu, iar celălalt îşi terminase programul la ora 15. Medicul acuzat de malpraxis nu a putut fi contactat.