Sari la conținut

Copilul din Argeș bătut cu pietre în curtea școlii a murit. El venise să ia de la sora lui cornul şi laptele

 

Pe 17 februarie, Marian s-a dus la şcoala din comuna Slobozia unde învăţa una dintre surori, elevă în clasa a III-a, să ia cornul şi laptele pe care fata i le păstrase.

Numai că în acea zi s-a iscat o ceartă cu elevii de la școala surorii. Băieţii, cu câţiva ani mai mici, au vrut să-l gonească şi au început să arunce în el cu ce au nimerit. O piatră l-a lovit în cap.

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care Marian a ieşit pe poartă. Băiatul îşi dusese palma la tâmplă după ce a fost lovit în cap. Copilul a ajuns acasă pe picioarele lui.

A venit plângând de durere. Ne-a zis că un copil de la şcoală i-a dat cu piatra în cap… Îl durea tare, dar tot mai putea să vorbească… Apoi, i s-a făcut rău de tot. Întâi l-au dus la spitalul de la Mozăceni, că era mai aproape. Aici au zis că e grav şi l-au trimis la Piteşti, iar doctorii de la Piteşti l-au trimis la Bucureşti”, povestea, atunci, Gabriela Funie, mama copilului, potrivit adevărul.ro.

El a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, unde a fost operat, însă starea lui s-a înrăutăţit. A intrat într-o comă profundă. Până ieri, când Marian a pierdut lupta cu viața.

Inspectoratul Școlar Judeţean a deschis o anchetă, iar Poliţia a deschis atunci un dosar penal in rem. Ancheta continuă, acum cu acuzaţii de lovituri cauzatoare de moarte.

Pe aceeași temă