Corina Creţu: Până în anul 2020, timpul de călătorie cu trenul va fi redus cu 20%

Data publicării:
trenuri mediafax

Foto: Mediafax

Victor Ponta a semnat vineri, la Palatul Victoria, împreună cu comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, decizia de aprobare a Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, program care cuprinde şi Masterplanul de transporturi.

Până la sfârşitul anului 2020, timpul de călătorie pe toate căile ferate din reţeaua TEN-T va fi redus cu 20%, iar unul din patru locuitori ai Bucureştiului va folosi metroul ca mijloc de transport”, a afirmat Corina Creţu, la ceremonia de semnare a programului.

Ea a precizat că POIM va permite României să atingă standardele europene în managementul deşeurilor şi al apei.

Până în anul 2020 sper ca toată populaţia României să aibă acces la apă potabilă din orice sursă publică, iar 50% din deşeurile menajere să fie reciclate”, a spus Creţu.

Comisarul a amintit că un alt program foarte important pentru România semnat la Bruxelles, Programul Operaţional Regional, va avea un impact mare asupra infrastructurii educaţionale şi infrastructurii în sănătate, întrucât vor fi construite trei noi spitale regionale, la Craiova, Iaşi şi Cluj-Napoca.

Premierul Victor Ponta a punctat că vrea ca executivul pe care îl conduce să rămână în istorie ca Guvernul care a deblocat şi lansat, în cele din urmă bine, programele finanţate din fonduri comunitare.

Eu vreau să rămână acest guvern ca cel care nu doar că a dat pensii şi salarii, a scăzut TVA, dar ca guvernul care a deblocat fondurile europene şi a semnat, a lansat în sfârşit bine pentru România, la 8 ani după ce am intrat în Uniunea Europeană, cele mai importante programe operaţionale”, a afirmat Ponta.

Comisia Europeană a adoptat Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare al României pentru perioada 2014-2020, în valoare de circa 9,5 miliarde euro din fondurile UE, aproape jumătate din cele 23 miliarde euro alocate României, vizând proiecte din transporturi, energie şi mediu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri