Sari la conținut

Cum sunt respectate drepturile angajatului român. Cronica unui protest

În urmă cu două luni, peste 2.000 de muncitorii au protestat, pe nepusă masă, în curtea companiei Leoni din Bistriţa. Oamenii au cerut bani mai mulţi şi condiţii mai bune de muncă. La o săptămână, mai mulţi dintre participanţii la protest au părăsit firma escortaţi de gardian, după ce li s-au pus demisiile în faţă. Şi acum caută dreptatea unui sistem care încearcă să-i convingă că protestul lor a fost ilegal. O mică revoluţie proletară care readuce în atenţie o chestiune neglijată: care ar trebui să fie azi statutul micului muncitor? Muncitorul a cărui umbră uriaşă pe care o lăsa peste ţară în perioada comunistă s-a micşorat, înghiţită de calculele capitaliste a balanţelor de venituri şi cheltuieli. Iar potrivit ultimului studiu al Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor, România este singurul stat UE care încalcă sistematic drepturile fundamentale ale lucrătorilor. Urmăriţi un reportaj marca Din|interior.

Pe 10 mai, 2017 peste 2000 de angajaţi ai companiei Leoni din Bistriţa care produce cablaje pentru industria auto au protestat. Au cerut salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă. Clasa muncitoare a făcut o mică revoluţie.

Viorica, fostă angajată: Practic, la momentul acela s-a ajuns la un punct maxim. Nici măcar nu s-au îngrămădit, foarte foarte cuminţi, unii în spatele celorlalţi, s-au luat de mâini, de braţe. Îmi amintesc că la Revoluţie a mai fost aşa. Am participat şi la Revoluţie şi într-adevăr în momentul în care eşti cot la cot cu prietenii şi cunoscuţii tăi, în momentul în care îţi uneşti mâinile, parcă devii mai puternic. Şi ştii ce vrei să strigi. Nici nu ştiau mulţi dintre ei ce vor. Abia când anumiţi colegi de-ai noştri au început să strige: vrem salarii! ceilalţi s-au aliniat şi au început să strige acelaşi lucru.

Dobrin Moldovan a fost unul dintre nemulţumiţii acelei zile. Şi asta l-a costat locul de muncă. După protest, a mai lucrat în companie doar zece zile. Apoi a fost chemat la conducere.

Dobrin Moldovan, fost angajat: Că domnul Moldovan, te rugăm să îţi dai demisia. De ce să-mi dau demisia? S-a mărit salariul, s-a mărit bonurile, de ce să-mi dau demisia? Că vreau eu? De ce vrei tu? Cine eşti tu să dai atâţia oameni afară? Te rog frumos să semnezi hârtia asta. Normal că am mâzgălit-o. Când a văzut a zis că fac în batjocură, am cerut hârtia la mine în mână să zic motivele plecării, el a retras hârtia crezând că poate vreau să o rup şi a spus: noi nu mai discutăm, că vin gardienii să te conducă. Măi, fraţilor, eu am 40 de ani, de 12 ani ştiu drumul spre casă. Eu nu mă duc, eu mă duc pe banii mei. Când aud de numele meu zic că ăsta-i Miron Cozma de Bistriţa. Că parcă pe mine asta mă interesează, greva lor. Au ieşit afară pentru că oamenii erau nemulţumiţi. Lasă liderul de sindicat, ăla atâta timp cât ridică mâna sus şi îşi ia salariul e bine, dar n-o să ia apărarea muncitorilor niciodată.

Viorica lucra ca inginer în Leoni. A fost şi printre cei care au mers la negocieri în ziua protestului. De a doua zi a fost mutată pe altă secţie şi apoi, după o săptămână, a fost chemată şi ea la conducere.

Viorica, fostă angajată: Ceea ce m-a deranjat foarte tare este că şedinţa respectivă a început prin a mi se spune că orice sau pentru orice lucru în viaţă se plăteşte. Ceea ce m-a dus cu gândul la faptul că într-adevăr se vor întâmpla lucruri care nu sunt neapărat dorite de mine. Drept urmare, finalitatea a însemnat părăsirea societăţii şi nu în condiţii omeneşti, fireşti, normale, ci cu gardianul în spate, fără posibilitatea de a te întoarce în secţie să îţi iei la revedere de la colegi, cu ţinta clară spre vestiar de unde să-ţi iei lucrurile şi de aici încolo ieşit afară pe drumul cel mai scurt, la un taxi care te aştepta afară, un taxi care era urmat de alte jdemii de taxiuri.

Viorica se va muta la Cluj, după 43 de ani de Bistriţa. Doar acolo şi-a mai găsit de lucru.

O voce puternică

Ralf Singmann, managerul Leoni pe Europa nu a fost la protest. A venit în următoarele zile pentru a calma spiritele.

Maria, fostă angajată: Numai când este audit că vin nemţii sau vine nu ştiu cine să vadă nu ştiu ce pe acolo. Că nu-ţi spune prea multe, cel puţin noi operatori pe linie nu ne informează decât curăţenie, să fiţi cât mai ordinaţi şi bineînţeles că merge liniile mai încetul. Deci când s-a terminat auditul şi toate astea fugi ca căţelul după os, fugi după el. Când este auditul, lucri la pas mai lejer, mai nu ştiu cum, avem tot ce ne trebuie.

Ralf Singmann: Deci, ea spune practic că situaţia care li se prezintă colegilor germani este diferită decât ce se întâmplă în mod normal. Nu cred asta. Ce pot spune este că sunt aici de jumătate de an constant şi sunt în halele de producţie în fiecare zi, vorbesc cu oamenii - mulţi vorbesc engleza, apropo - şi impresia mea este că nu există nicio diferenţă. Cred că în fiecare zi e la fel. Ceea ce nu este neapărat bine pentru că ar trebui să evoluăm.

Reporter: Am considerat că vă va fi de ajutor pentru că nu a fost o singură voce care susţine asta...

Ralf Singmann: E interesant. N-a fost doar o singură voce. Ce pot face este să comunic deschis despre asta, să pun problema pe masă şi să o discut cu managerii mei, să văd ce părere au. Pentru că dacă nu e o singură voce, e interesant. La 8.000 de oameni, ai 8.000 de voci.

Maria este una dintre aceste voci. Una puternică. Nu s-a sfiit să-şi ceară drepturile când a fost cazul. Nu doar la protestul care a scos oamenii în curtea fabricii.

Maria, fostă angajată: Am zis că e dreptul meu, colegii mei luptă pentru dreptul tuturor şi nu mi se pare corect ca eu să nu-i sprijin. Protestul a fost că am stat afară, am aşteptat să ne dea nişte răspunsuri, a ieşit un neamţ de la conducere, săracul a încercat să vorbească, lumea nu l-a lăsat pentru că erau foarte supăraţi oamenii. Pentru că dacă nici ei nu au fost ascultaţi la momentul lor pentru că tu nu ai dreptul să zici nimica în firmă. Oamenii atâta de nervoşi au fost că eu cred că nici nu i-au dat dreptul să vorbească. Deci erau foarte supăraţi. S-a aruncat cu benzi, cu lăzi, cu bani, cu tot ce s-a prins s-a aruncat după şefii cei mari de acolo la firmă. După aceea m-a dat afară, m-a obligat să îmi semnez demisia şi să plec din firmă, vrând sau nevrând.

Maria nu şi-a găsit încă ceva stabil de lucru. Face naveta din satul ei în Bistriţa de două ori pe săptămână pentru un job sezonier. Şi care nu-i asigură oricum traiul. Este hotărâtă să dea compania în judecată.

Reporter: Cum te descurcai cu cei 13-14 milioane pe care îi luai?

Maria, fostă angajată: Păi, îmi plăteam curentul, apa, lumina, televizorul, internetul, mâncarea, ţigările, că sunt şi fumătoare. Medicamente la mama, la bunica. Nevoi personale. Deci banii depinde şi cum îi foloseşti, dar dacă stai să te gândeşti, o familie are nevoie de lumină, de apă, de mâncare, de televizor, că în ziua de astăzi se foloseşte televizorul, internetul. Astea sunt şi un fel de luxuri, dar şi nevoie, că dacă nu le ai, oarecumva te şi deprimezi, te afectează şi psihic.

Liderul de sindicat, greu de găsit

23 de muncitori au fost obligați să-și semneze singuri demisiile ca să nu li se desfacă contractul de muncă din motive disciplinare. Alți sase au fost concediați. Nimeni nu i-a apărat.

Andreea Archip, reporter Digi24: Marele absent în această chestiune a concedierilor de la Leoni pare să fie chiar liderul de sindicat. Aşa că încercăm să îl sunăm, dar e foarte greu de găsit.

Muncitorii rămaşi fără loc de muncă au cerut ajutorul prefectului de Bistriţa. Ovidiu Frenţ a discutat cu conducerea companiei. Leoni i-a dat asigurări că nu îşi închide fabricile. Şi a fost linişte în biroul fostei Case Pătrate. De unde, în 1989 însuşi Ceauşescu a ţinut un discurs. Apoi a venit Revoluţia şi, pe atunci studentul Ovidiu Frenţ a ţinut un discurs în acelaşi balcon. 27 de ani mai târziu, tânărul student ajungea prefect.

Ovidiu Frenţ, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud: Îmi amintesc că înainte de 2002-2003, şomajul era foarte ridicat şi era o mare problemă să îţi găseşti un loc de muncă, or acest angajator, fiind foarte mare şi a absorbit forţă de muncă nu doar din judeţ, ci în ultimii ani chiar pe cei din judeţele limitrofe şi chiar din alte ţări pentru că efectiv nu mai găseşti. Toate aceste angajări au făcut să scadă foarte mult şomajul, în Bistriţa, la momentul actual, doar cine nu vrea nu munceşte.

După discuţia cu prefectul, unul dintre muncitorii concediati a îndrăznit să facă o plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Inspectoratul susţine că totul este o problemă de semantică: nu a fost grevă, aşa cum au spus angajaţii. În cazul unei greve, puteau interveni, dar cum angajaţii au ieşit de capul lor, fără ştirea sindicatului, atunci problema să fie gestionată, aşa cum a şi început, în curtea fabricii.

Otilia Berbecar, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa: Nu este problema noastră, eu atâta vă pot spune despre această problemă la Leoni.

Reporter: Cum putea interveni ITM-ul în situaţia Leoni?

Otilia Berbecar: Mi-aţi pus o întrebare la care stau să mă gândesc dacă să vă răspund sau să nu vă răspund. Situaţia Leoni nu este o situaţie cum s-a prezentat în presă pentru că nu putem vorbi sub nicio formă de grevă. Vă pot spune că la data când s-au pus aceste discuţii în toată presa, Leoni avea contract colectiv de muncă în vigoare înregistrat la ITM. De aici încolo, cine vrea să studieze legea dialogului social ştie ce înseamnă contractul colectiv de muncă înregistrat care este aplicabil, la compania Leoni.

Cu contract înregistrat nu putem vorbi de grevă, asta nu putem vorbi.

Riscuri și îngrijorări

Îngrijorarea autorităţilor locale a fost că firma Leoni îşi va închide fabricile. Compania nu a fost relocată nici după ce Guvernul a decis mărirea salariului minim pe economie. Şi nici după acest protest nu vor pleca, dă asigurări conducerea.

Ovidiu Frenţ, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud: Aceste fabrici reprezintă mult mai mult decât un simplu angajator, este vorba şi de dimensiunea socială al unui potenţial risc ca Leoni să îşi închidă porţile şi să ne trezim cu 8000 de şomeri, ceea ce ar fi fost o situaţie foarte greu de gestionat aici în oraşul Bistriţa.

Reporter: În acelaşi timp ei sunt beneficiarii unui ajutor de stat care îi obligă să rămână o perioadă şi să menţină un anumit număr de locuri de muncă...

Aşa este, aveţi dreptate, au primit în două rânduri ajutoare printr-o schemă de finanţare de la Guvernul României, cu obligativitatea de a păstra pentru cinci ani de zile, dar acel număr este la nivelul sutelor de angajaţi şi cu siguranţă le-ar fi foarte uşor să menţină doar câteva sute de angajaţi şi restul să îi concedieze.

Ralf Singmann, manager Leoni Europa: În total am aplicat pentru subvenţii de 10 milioane de euro şi am primit 8 milioane până în prezent, pentru diferite proiecte. Dar trebuie să spun că noi, de la înfiinţare, am investit aici 113 milioane, deci subvenţiile sunt doar 10%.

Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Cartel Alfa: Avem acele trei programe de scheme de ajutor de stat si nu sunt orientate către sectoare mult mai stabile şi cu aport de forţă de muncă superioară. Dacă vă uitaţi la raportările finanţelor, 85% din schemele de ajutor de stat au fost absorbite de patru multinaţionale din domeniul comerţului. Eu nu spun că nu creează locuri de muncă, dar nu sunt nici de durată, nu sunt de foarte mare durată şi sunt mai mult speculative pe necesarul populaţiei, nu pentru a produce şi a echilibra necesarul de produse din producţia naţională.

Ralf Singmann: În total, 35 de muncitori au fost invitaţi la comisia de disciplină, 23 au decis să plece din companie de bunăvoie şi 12 au intrat în comisia de disciplină. Problema a fost dezbătută în comisie, e o procedură normală, au dreptul de a se apăra, noi strângem toate informaţiile şi prezentăm sancţiunile.

Reporter: Chiar credeţi că acei oameni au plecat de bunăvoie?

Ralf Singmann: Absolut!

Reporter: Sunt oameni care spun că au fost obligaţi să semneze demisia sub ameninţarea că altfel vor intra în comisia de disciplină şi poate apoi nu vor putea să se reangajeze.

Ralf Singmann: Nu este adevărat.

După protest, demisii şi concedieri

Reporter: Aşadar, muncitorii primesc în jur de 300 de euro. Credeţi că e un preţ corect pentru munca lor?

Ralf Singmann, manager Leoni Europa: E o întrebare bună. Şi este o întrebare pe care o primim şi în alte ţări. Acesta este preţul pieţei.

Liderul Confederaţiei Cartel Alfa, la care este afiliat şi sindicatul din Leoni, crede ca muncitorul are obligaţia să se informeze. Şi să fie atent la ce semnează.

Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Cartel Alfa: La angajare este responsabilitatea salariatului să ştie, să întrebe, aşa cum întreabă am zile de concediu, dacă am sindicat. Pentru că altfel va rămâne izolat şi va pierde foarte mult.

Marinel Strungar, liderul sindical de la Leoni Bistriţa: Nu vreau să iau apărarea nimănui, dar este un lucru care se întâmplă peste tot în lumea asta şi în toată societatea.

Reporter: La care lucru vă referiţi?

Marinel Strungar: La această încercare a angajatorului de a scăpa de salariat prin oferta asta, în ghilimele, de a-şi da demisia. Este cel mai convenabil caz pentru ei. Pentru orice angajator este cel mai convenabil caz. Acuma trebuie să ţinem cont de faptul că marea majoritate a salariaţilor din Leoni sunt operatori, ei nu trebuie să aibă o pregătire profesională, ei trebuie să citească şi să vadă bine. Vă daţi seama, din punct de vedere al cunoştinţelor legislative şi a drepturilor, marea majoritate nu stau foarte bine.

Reporter: Ce ar trebui făcut pentru a ajunge la o situaţie convenabilă şi pentru angajat?

Marinel Strungar: Situaţia convenabilă, cel puţin în ceea ce s-a întâmplat în compania Leoni, situaţie convenabilă pentru angajat era de a refuza să îţi dai demisia. Juristul mi-a spus o întâmplare care poate părea hazlie, dar nu e. Într-o speţă în care era şi dumnealui în sală cineva şi-ar fi contestat demisia pe motiv că ar fi fost forţat. Şi în momentul în care a fost audiat de judecător, judecătorul l-a întrebat cât se poate de rece: Ţi-a luat mâna şi a semnat el cu mâna ta?

Angajaţii care au plecat de la firma din Bistriţa vor mai avea si alte documente de semnat: cererile de angajare la agentiile de forta de munca, hartii pe la tribunale, cei norocosi, contracte de angajare. Şi în tăvălugul fără oprire al economiei de piaţă şi al vieţii, ei rămân cu nedreptatea.

Viorica, fostă angajată: Mi se pare normal să iau atitudine cu atât mai mult cu cât nimănui nu i-a păsat atunci de noi. Aşa încât încerc să iau legătura cu cât mai mulţi colegi care au plecat în aceste condiţii pentru că sunt convinsă că la fiecare s-a întâmplat şi o să încercăm să ne obţinem dreptatea pe cale juridică.