Sunetul dezastrului. Cum se vor auzi sirenele testate

Data actualizării: Data publicării:
sirene sisteme alarma

Nu vă speriaţi dacă auziţi sirenele săptămâna viitoare. Este doar un test, dar cel mai amplu din ultimii ani de avertizare a populaţiei în caz de dezastru. Peste 7.700 de sirene vor suna alternativ în toată ţara de marţi până vineri.

Alarma va fi dată în toată ţara, între orele 10 si 15.00. Va fi un exerciţiu de avertizare a populaţiei în caz de dezastru. În Bucureşti vor fi verificate aproape 500 de sirene.

„Sunt mai multe sunete de înştiinţare. Pentru pericolul iminent de producere a unui dezastru, pentru atac aerian şi înştiinţare privind produse biologice sau radiologice”, spune Adrian Marin ISU Bucureşti Ilfov.

De exemplu, alarma pentru dezastru transmite 5 sunete, cu o pauză de 10 secunde între ele. În cazul unui atac aerian, sirenele vor suna de 3 ori, preţ de 32 de secunde. Sunetul va fi extrem de puternic, asemănător cu zgomotul făcut la decolare de un avion.

„Această sirenă de exemplu este amplasată pe digul care împrejmuieşte Lacul Morii. Poate fi activată în cazul în care digul s-ar fisura existând pericolul de inundaţie şi poate fi auzită pe o rază de aproape 400 de metri”, relatează Laurențiu Rădulescu, reporter Digi24.

În judeţul Constanţa, 161 de sirene vor da semnalul de alarmă. 61 vor răsuna în oraş.

„Această sirenă va fi auzită de toţi locuitorii din centrul Constanţei. La maxim un minut după ce alerta este trimisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, alerta trebuie să fie activată, în acest caz de Protecţia Civilă de la Primăria Constanţa”, afirmă Paul Greavu corespondet Digi24.

Sistemul de avertizare în caz de dezastru este activat din dispeceratul pompierilor în urma informărilor venite de la diferite instituţii.

„În județul Brașov sunt 200 de sirene funcționale dintre care 40 au sistem electronic de alarmare și pot lansa inclusiv mesaje vocale”, relatează Claudiu Loghin, reporter Digi24.

Şantierul naval şi combinatul siderurgiric sunt câteva dintre obiectivele din Galaţi unde vor fi testate sirenele.

„ În 5 reprize a câte 16 secunde vor suna sirenele iar pe sirenele electonice va fi trimis mesajul exercițiu”, spune Eugern Chiriță, purtător ISU Galați.

În România, 7700 de sirene pot fi teoretic folosite pentru alarmarea oamenilor în caz de dezastru. Doar 10% dintre ele sunt de ultimă generaţie, putând fi folosite şi mesaje vocale. De întreţinerea lor se ocupă autorităţile locale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri