Darea în plată | Cum poate fi eliminat impozitul plătit de datornici

Data publicării:
bani teancuri

O asociaţie de clienţi ai băncilor cere Ministerului Finanţelor ca impozitul de 2% să nu fie plătit de datornicii care apelează la darea în plată.

Alin Iacob, Asociaţia Utilizatorilor de Servicii Financiare: „Sunt oameni care nu-şi permit să plătească o rată lunară. Vor fi puşi în faţa necesităţii de a plăti foarte multe mii de lei, poate chiar 10.000 de lei, poate chiar şi mai mult, pe impozitul la această operaţiune.

Anca Dragu, minstrul Finanţelor: „Modificarea s-ar putea face printr-o ordonanţă de urgenţă şi trebuie să analizăm în ce măsură acest lucru este fezabil”.

Dacă un datornic cu o datorie rămasă la bancă de 72.000 de euro decide acum să-şi dea locuinţa în plată, impozitul de 2% din datorie este de aproape 6.500 de lei. Suma e de trei ori mai mare faţă de cea de acum opt ani, când datornicul a cumpărat casa şi a dat 2.100 de lei.

La impozit, se adaugă şi taxele Agenţiei de Cadastru şi cele notariale, care pot ajunge la 4.500 de lei.

Nu toţi datornicii au fost însă speriaţi de impozite.

Adrian Cuculis, avocat: „Am notificat o instituţie financiară nebancară, două bănci şi implicit un IFN deschis pe lângă o bancă”. În momentul în care se depune notificarea de dare în plată, orice fel de procedură este suspendată până fie părţile agrează să dea în plată, fie se ajunge la o înţelegere suplimentară, peste contractul de credit”.

Teoretic, prima dare în plată s-ar putea încheia la jumătatea lunii viitoare. Cei care au fost deja executaţi silit sunt cei mai grăbiţi să încheie conturile cu banca. Este şi cazul Elenei Stoilescu.

Elena Stoilescu, datornică: „Ne-ar ajuta să scăpăm, pe mine cel puţin, de un stres uriaş. Orice sumă care va intra în cont va fi indisponibilizată, cel puţin o treime din salariu”.

Şi cei ale căror credite au fost vândute în străinătate pot face notificări de dare în plată.

Alexandra Burada, avocat: „Instituţia de credit care a acordat iniţial creditul este în continuare administratorul contractului de credit, el colectează sumele cu titlu de rată lunară, are un sediu în România, dar acţionează în numele societăţii domiciliată în afara ţării”.

Cele mai multe notificări de dare în plată au fost făcute către recuperatorii de creanţe şi către băncile care nu au negociat deloc cu clienţii reducerea datoriilor. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri