Sari la conținut

Daruri de Moș Crăciun din taxi

„Bună ziua! Vă pot da o informaţie? Sunt asistent social şi manager de proiect. Lucrez la un cămin de vârstnici. Şi cireaşa de pe tort, cum ii spun eu, fac taxi în timpul liber pentru publicitate, reclamă şi autofinanţare” - așa începe Tiberiu Sînpetrean conversația cu clienții. Bărbatul încearcă în acest mod să ajute sutele de vârstinici şi copii nevoiaşi din judeţ.

„În taxi am cărţi de vizită, am calendare, am pliante, am o mapă de prezentare pe care o arăt clienţilor. În general, lumea bună circulă cu taxi şi atunci eu m-am gândit să pun şi o cutiuţă cu donaţii pe lângă cursa de taxi, un leu, leu cu leu pentru Ateneu, se strâng bani pentru proiectele fundaţiei”, spune Tiberiu Sînpetrean.

Cei mai mulţi dintre clienţi sunt încântaţi de ideea lui Tiberiu.

Toţi banii care se strâng din donaţii merg la cazurile sociale de care se ocupă Fundaţia Inima Copilului, înfiinţată de Tiberiu Sînpetrean în urmă cu 20 de ani.

Acum de sărbători avem acţiunea Cadou de Crăciun. În general mergem la familii defavorizate din mediul rural”, spune Tiberiu.

Prin intermediul fundaţiei, bărbatul a ajutat copii din familii defavorizate din peste 80 de şcoli din Cluj şi a pus umărul la deschiderea a patru centre pentru vârstnici. În plus, este singurul taximetrist din oraş care oferă curse gratuite pentru persoanele cu deficienţe sau handicap.