Sari la conținut
News Alert

De ce banii pentru creșterea copilului ajung cu întârziere

Şi asta pentru că, în multe judeţe din ţară, durează cel puţin patru luni până la primirea indemnizaţiei, din momentul în care se depun actele şi până la aprobarea dosarului. În tot acest timp, mamele îşi cresc bebeluşul cum pot.

Ana Maria a depus dosarul pentru indemnizație la o lună după ce a născut primul copil. Atât a durat ca să strângă toate actele pentru banii de la stat. Până a primit și indemnizația care i se cuvine, băiatul ei avea aproape jumătate de an.

„Cei care nu au posibilități așteaptă cu nerăbdare să primească banii. Este lung timpul, dar îți intră banii și pe lunile din urmă”, spune Ana Maria.

În tot acest timp, tânăra mamă a fost ajutată de părinţi şi de apropiaţi. Iar când a primit indemnizaţia, prima grijă a fost să îşi achite datoriile. Prin aceleaşi încercări a trecut şi Mihaela. Femeia nu s-a gândit că banii de stat vor veni atât de târziu.

„Am avut noroc cu ajutorul bunicilor, al mătuşii, ei ne-au ajutat financiar. După trei luni au ajuns alocaţia şi tot banii care au fost. Fără niciun ajutor din altă parte e foarte greu. Trebuie să mişte mult mai repede şi mai bine”, precizează Mihaela.

Există şi mămici care au avut ceva mai mult noroc și au primit banii la două luni după ce au depus actele.

Autoritățile au o explicaţie pentru timpul de așteptare. Sunt multe proceduri şi verificări până când dosarul este aprobat.

„Aceste deosare sunt verificate de către inspectorii Direcţiei de Asistenţă Comunitară şi transmise mai departe către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Conform legii, dosarele trebuie depuse până pe data de 5 a lunii.”, explică Luminiţa Munteanu, directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi.

Concret, dacă o tânără mamă ajunge pe data de 6 a lunii, la lunile în care durează verificările se adaugă încă patru săptămâni până când i se trimite dosarul.Indemnizaţia de creştere a copilului reprezintă 85 la sută din veniturile mamei. Totuşi, banii trimişi de stat către tinere nu depăşesc suma de 3.400 de lei pe lună, chiar dacă femeile au salarii mai mari.

Asta în cazul în care mamele stau acasă cu bebeluşii timp de un an. Dacă tinerele vor să stea în concediu maternal timp de doi ani, primesc lunar 1.200 de lei, indiferent de venituri.