Sari la conținut

De ce este sistemul de educație un dezastru? Răspunsul Aurorei Liiceanu

Unul dintre motivele pentru care sistemul de educație din România este un dezastru este faptul că profesorii vor să fie doar agemți informaționali, nu se mai ocupă și de formarea personalității copilului, este de părere cercetătoarea Aurora Liiceanu. Într-un interviu pentru Bon Ton, psihologul Aurora Liiceanu a vorbit despre starea educației din România, întoarcerea la un mediu tradițional, provocările mediului virtual și problemele cu care se confruntă România în prezent. 

Dana Gonţ: La emisiunea Bonton noi vorbim deoseori despre politeţe, dumneavoastră în calitate de psiholog şi cercetător o să-mi spuneţi că este unul dintre corsetele sociale, probabil, dar este unul necesar?

Aurora Liiceanu: Da, eu cred că este necesar pentru că toţi avem o identitate dublă, nu ne exprimăm absolut tot ce gândim şi ce vedem, şi facem aprecieri pe faţă. Deci avem nişte cenzuri interioare care ne fac totuşi să ţinem cont de celălalt, fie pentru a nu face proastă impresie, fie pentru a nu-l răni pe celălalt. Deci eu cred că politeţea este necesară.

Dana Gonţ: Sunt din ce în ce mai aprinse şi mai dese dezbaterile legate de educaţie, nu este mulţumire de nicio parte, nu sunt mulţumiţi nici copiii, nici părinţii, nici profesorii, de unde acest dezastru în educaţie sau această nemulţumire generală? Ce s-a întâmplat şi cum ne va influenţa pe noi ca şi societate în viitor?

Aurora Liiceanu: Păi cred că noi suntem puţin şi cu un pas în urmă, nu neapărat în sensul pozitiv sau negativ, în sensul că profesorii nu sunt decât nişte agenţi educaţionali, care se manifestă în conformitate cu posibilităţile lor, şi felul în care gândesc ei educaţia. Ei nu mai vor să se ocupe de partea de formare a personalităţii, ci vor doar să fie informaţionali, adică să ofere informaţie, ori părinţii care vor să scape şi ei într-un fel de copii, să se ocupe altcineva de ei, din comoditate, sau mă rog, din lipsă de timp, şi-ar dori ca această formare a personalităţii, a persoanei care este copilul în devenire să fie şi o obligaţie sau o precupare pentru profesori, ceea ce ei nu vor. Şi din acest conflict, între a defini care sunt atribuţiile profesorului, şi care sunt obligaţiile părinţilor, apare acest conflict în care copiii sunt la mijloc. Eu cred că de aici vine, pentru că este foarte greu astăzi să te mai ocupi de formarea personalităţii, deci trebuie să te ocupi de ceea ce se numea înainte caracter, de personalitate, de aptitudini, şi aşa mai departe.

Dana Gonţ: Să ne întoarcem la copii, căci educaţia este, sau ar trebui să fie în primul rând despre ei. Cum este copilăria, astăzi?

Aurora Liiceanu: Dacă ne luăm după francezi, care argumentează că trăim într-o epocă, într-o cultură a fricii, din acest punct de vedere, foarte mulţi copii nu mai merg singuri la şcoală, nu stau afară în faţa blocului, aşa numita copilărie în spatele blocului a dispărut aproape cu desăvârşire, deci ei, într-un fel, cum se spune, sunt copii crescuţi în eprubetă. Sunt mutaţi, cum spunea un coleg francez de-al meu, dintr-o locaţie în altă locaţie, adică sunt luaţi de acasă, mutaţi la şcoală, de la şcoală sunt aduşi acasă sau duşi undeva, la sport, dar tot în altă locaţie, şi apoi vin acasă. Deci ei sunt un fel de colete care sunt transportate de colo-colo, şi nu mai au acest contact direct cu viaţa firească, spontană care exista înainte. Sigur, acest lucru e legat şi de tehnologie, de computer, de video, însă acest lucru a dat, consider eu, o greutate foarte mare asupra şcolii. Singura posibilitate de socializare a copiiilor, azi, a rămas şcoala. Este natural, e un mediu natural, chit că e în şcoală, dar e un mediu natural.

Dana Gonţ: Aţi vorbit despre tehnologie, cum va fi viitorul copilului digital de astăzi?

Aurora Liiceanu: Greu de spus. Eu am fost prietenă cu Florin Tudose, psihiatrul care nu mai este, şi, el spunea că virtualul în care cresc copiii este foarte nesănătos pentru mintea noastră pentru că orice am face, realitatea există. Adică nu putem să renunţăm la realitate total. Ştiţi, tot ziceam că fata lui Freud, zicea că fantasmele sunt ca şi când ai avea menu la un restaurant, dar n-ai nicio mâncare, adică ideea că realul, până la urmă, cu concretul, cu viaţa lui, cu totul, până la urmă îşi spune cuvântul. Oricât de mult ai trăi în virtual, trebuie să cazi cu picioarele pe pământ, pentru că realitatea nu poate fi desfiinţată.

Dana Gonţ: Pe de altă parte, tehnologia ne ajută să fim informaţi foarte mult şi foarte repede, nu neapărat şi foarte bine. Cum am putea, totuşi să găsim un echilibru să folosim tehnologia în favoarea noastră? Ea face multe lucruri pentru noi.

Aurora Liiceanu: Eu sunt absolut convinsă de asta, ideea este că uităm că este un instrument de cunoaştere, care este tot produsul minţii noastre, şi să nu cădem în ideea că acolo este tot. Pentru că, totuşi, avantajele tehnologiei sunt extraordinar de mari, extraordinar. Nu trebuie să mă duc până la farmacie ca să văd prospectul la un medicament, fac pe computer numele medicamentului, şi-mi vine prospectul. Deci îţi foloseşte extrem, dar este până la urmă un instrument, o unealtă, şi nu mai mult de atât.

Dana Gonţ: Spuneaţi mai devreme că foarte multe lucruri s-au simplificat, cred că trăim unele dintre cele mai confortabile timpuri pentru o mare parte din populaţia Terrei, şi cu toate astea, starea de mulţumire, de fericire, nu este la acelaşi nivel.

Aurora Liiceanu: Da. Cred că explicaţia este că omul este nemăsurat în ceea ce priveşte lăcomia şi nevoia de a avea mai mult, şi mai mult. Ca să dau un exemplu, cunosc multe persoane tinere, de sex feminin, care şi-au cumpărat absolut tot ce există ca aparatură, absolut tot în bucătărie, nu e folosit absolut deloc decât ibricul de cafea. Deci, vedeţi, nu e normal să se-ntâmple chestia asta. Pe de altă parte, oricât am vrea să ne bazăm pe ce ne oferă magazinele, ştiu foarte bine că până la urmă când scrie că e făcut hand-made, că este făcut acasă... mediul tradiţional avea totuşi o căldură şi ceva ce astăzi industria nu-ţi mai oferă.

Dana Gonţ: Suntem mulţi care trăim cu această nostalgie a mediului tradiţional. Cât credeţi că va mai dura asta?

Aurora Liiceanu: Suntem bine plasaţi în tradiţionalism. Dar vedeţi că şi-n străinătate se revine la ideea de a restaura obiecte vechi, de a trăi, de a recâştiga partea de tradiţie. Şi eu cred că totdeauna va exista aceasta, pentru că, de fapt, trebuie să recuperăm legătura cu natura, de aici vine foarte mult. Legătura cu natura începe să fie la pământ, iar copiii mici nu mai au nicio treabă cu excursiile, cu copilăriile la ţară, cu aruncatul cu pietre în râu, sau urcatul în pom. Ei, cred că lucrurile astea au început să devină într-un fel aproape exotice. Cred că, totuşi, depărtarea de natură este foarte problematică pentru specia noastră.

Dana Gonţ: Care credeţi că sunt cele mai presante probleme sufleteşti în societatea românească, astăzi, ale românilor? Ce credeţi că, sufleteşte vorbind, a ajuns să ne lipsească foarte mult?

Aurora Liiceanu: Cred că una dintre problemele esenţiale este această lipsă de criterii morale, mie mi se pare esenţială, eu nu pot să concep cu mintea mea, cum un primar iese din puşcărie, îşi pune steagul, steagul nostru drag, în trei culori pe el, face jurământul şi se întoarce la puşcărie. Cum pot oamenii să voteze asemenea oameni? Şi multe alte lucruri de genul ăsta care se întâmplă la noi. Adică eu cred că suntem într-o criză extraordinar de mare, din punct de vedere moral. Nu mai vorbesc de faptul că am ajuns de râsul lumii cu puşcăriaşii scriitori. Cred că asta tulbură foarte mult mentalul colectiv. Sunt absolut convinsă că sunt nişte lucruri imposibile, cum este de exemplu, cum poţi să plăteşti doctorii atât de puţin? Ca să te trezeşti cu ţara goală de doctori? Nu s-a gândit nimeni? Eu cred că probleme mari ale populaţiei nu au nicio legătură cu agenda politică. Pe politicieni cred că nu-i interesează faptul că oamenii nu mai au doctori, nu-i interesează că nu ştiu câte gospodării din România sunt cu toaleta în curte, că n-au apă, nu-i interesează că oamenii mor în spitale. Nu pot să-nţeleg de ce nu se cuplează agenda politică cu nevoile populaţiei de la noi?

Psihologic, noi avem nevoie de ordine şi de o simplificare a vieţii, ca să putem s-o ţinem sub control. Lumea este îngrozitor de variată şi de diversă. Capacitatea noastră de a o cuprinde este limitată. Şi de aceea avem nevoie de ordine, de a da sens unei întâmplări, şi aşa mai departe.