Sari la conținut

Defrișarea a 22 de hectare de pădure, blocată în instanță

Ca să extindă perimetrul de exploatare al carierei Roşia, Complexul Energetic Oltenia a obţinut, în urmă cu trei ani, 27 de hotărâri de defrişare de la Inspectoratul Teritorial de Vânătoare şi Regim Silvic Vâlcea, pentru 22 de hectare de pădure.

„Absolut toate aprobările de scoatere până la un hectar au fost date cu respectarea legislației în vigoare la data respectivă”, a declarat Gheorghe Dinucă, inspector șef la ITRSV Vâlcea.

Complexul Energetic Oltenia este acuzat că profită de o portiță legislativă care îi permite să defrișeze suprafețe de pădure sub un hectar numai cu un acord de la ITRSV, astfel că a parcelat cele 22 de hectare de pădure. În caz contrar, compania ar fi trebuit să obțină o hotărâre de guvern pentru acest lucru.

Cei care lansează acuzaţiile au obţinut în instanţă o decizie favorabilă, dar nu definitivă, de anulare a defrişării. Ecologiştii spun că, în urma tăierilor masive din jurul carierei, nu au dispărut doar păduri.

Avem cazuri în care sate întregi au dispărut sau părţi din sate. Avem cazuri în care din cauza defrişărilor şi exploatării lignitului, straturile subterane de apă au fost contaminate, multe sate din zona carierei au rămas fără apă potabilă”, a declarat Ionuţ Brigle, reprezentantul Bankwatch.

Localnicii şi conducerea Complexului Energetic spun că blocarea extinderii carierei înseamnă dispariţia locurilor de muncă.

„Se închide cariera, dispare o unitate de producţie cu 1.500 de oameni, cu utilaje şi ce e acolo”, spune Aurel Medințiu, directorul Diviziei Energie din CE Oltenia.

Anul trecut, Complexul Energetic Oltenia a obţinut decizii de defrişare pentru peste 200 de hectare în apropierea carierei Roşia, însă utilajele nu se pot apropia de mai bine de un sfert din această suprafaţă, după o decizie definitivă a Tribunalului Bucureşti, care a anulat un aviz de mediu.

Tot în 2014, Comisia Europeană a anunţat că va iniţia procedura de infringement împotriva României, pentru nerespectarea condiţiilor de mediu la Cariera Roşia.