Deputaţii au respins proiectul privind exploatarea minereurilor de la Roşia Montană

Data publicării:
rosia montana wiki-1

 

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat, după votul de respingere, că Ministerul ştie ce trebuie să facă pentru a ajuta România să ia cele mai bune decizii în acest domeniu.

Deputatul PNL George Scutaru a afirmat că rolul Parlamentului nu este să ofere o lege dedicată unei companii şi i-a rugat pe parlamentari să aibă aceeaşi deschidere şi în alte proiecte sensibile, cum ar fi respingerea Legii amnistiei şi graţierii.

Deputatul PDL Gheorghe Tinel a spus că mulţumeşte celor care au manifestat în stradă şi i-au convins pe social-democraţi că iniţiativa lor privind Roşia Montană nu este în interesul naţional. „Până la urmă, raţiunea a învins”, a mai arătat deputatul PDL, adăugând că trebuie găsite soluţii pentru ca bogăţiile ţării să fie exploatate în interesul naţional.

Deputatul independent Remus Cernea a spus şi el că votul deputaţilor este o consecinţă, în mare măsură, a efortului făcut de societatea civilă în stradă pentru a se opune acestui proiect extrem de nociv.

Varujan Pambuccian a arătat că speră ca acest vot de respingere să fie un punct final al acestei chestiuni şi să nu mai apară în viitoar o lege de acest tip.

Acest proiect elaborat de Guvern a suscitat în sesiunea trecută dezbateri aprinse şi a generat proteste de stradă. Comisia specială, condusă de senatorul PSD Marius Vâlcov, i-a audiat pe toţi cei implicaţi, inclusiv pe reprezentanţii societăţii civile, iar, în final, a dat un raport de respingere, după ce PNL a anunţat că nu-l susţine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri