Sari la conținut

Der Spiegel: Cerșetori SRL – afacerea unei familii de români în Hamburg

Noul recrut a învățat cum să fie un bun cerșetor chiar din prima sa zi în Germania, pe un teren abandonat din apropierea gării centrale. La începutul lecției, i s-a spus să-și pună două pulovere vechi și i s-a dat o cârjă pentru a exersa mersul șchiopătat, relatează „Der Spiegel” în debutul unui amplu reportaj. După zece metri, ajunge la un stop, își apleacă partea superioară a corpului în față și spune trei cuvinte: bitte (vă rog), danke (mulțumesc) și Entschuldigung (scuzați-mă). Apoi își spune povestea: este tatăl unui copil care așteaptă o operație într-un orfelinat din România. Copilul din poveste are o boală de oase, membrele sale sunt răsucite și fragile...

Bărbatul a exersat timp de jumătate de oră, în timp ce șeful său a stat în apropiere și l-a privit. Are 31 de ani, vine dintr-un sat din Transilvania și când a ajuns în Germania, la începutul acestui an, avea un vis modest: să-și găsească de lucru, poate să-și construiască o căsuță și să fie fericit. Nu avea nicio idee despre standardele înalte care există pe piața muncii din Germania, notează Der Spiegel.

Șeful său, pe care revista îl numește „Sandu Trandafir” ca să-i protejeze identitatea, este un om care cândva culegea cartofi în Titești. Are 30 de ani și se trage dintr-o familie de romi. A venit la Hamburg acum patru ani și spune că și-a căutat mult de lucru până când într-o zi i-a venit ideea să devină cerșetor. Între timp, și-a adus în Germania încă zece consăteni, majoritatea rude, alături de mulți alții. Și a dezvoltat un model de afacere: a transformat sărăcia într-o profesiune. Nu a fost ușor să facă față concurenței și să păstreze aparențele legalității. În Germania, cerșitul individual este legal, însă cerșitul organizat, în scopuri comerciale, poate fi considerat trafic cu ființe umane, iar responsabilii sunt expulzați și trimiși în judecată în țările lor de origine. În România, riscă între trei și 12 ani închisoare, precizează „Der Spiegel”.

Publicația notează că românul pe care l-a intervievat și-a spus povestea numai după ce șeful a plecat la masă. Îi era frică de el. În urmă cu o săptămână, „șeful” venise cu o dubă în satul lor și i-a luat pe el și pe alți zece bărbați. Le-a spus că vor lucra în Hamburg. S-a oferit să-i transporte el până acolo și să le dea găzduire în schimbul a 100 de euro de persoană - bani pe care îi puteau plăti mai târziu sau pentru care puteau să lucreze pentru el. Au făcut călătoria de 2.000 de kilometri stând pe saltele, în dubiță.

Odată ajuns la adăpostul dintr-o fostă școală, românul a fost dus să doarmă într-o cameră plină de bulgari. A doua zi, „șeful” l-a dus la piața de vechituri, au luat niște haine și șase cârje, apoi s-au dus pe terenul din spatele liniilor ferate ca să exerseze.

Datoria față de Trandafir pentru plata călătoriei creștea și tot creștea, pentru că se acumula și dobândă, și așa a fost nevoit să accepte cerșitul. Aceeași schemă s-a aplicat tuturor celorlalți.

„Trandafir”, protagonistul unei afaceri profitabile   sursa foto: Der Spiegel

Ce spune Primăria

Zilnic, un autobuz transportă oameni de la adăposturile de urgență ale Primăriei, aflate undeva la periferie, până în centru. Autobuzul este plătit de municipalitate pentru a-i aduce dimineața în centrul orașului – majoritatea câștigă bani în zona pietonală. Seara, autobuzul îi duce înapoi la adăposturi. Totul face parte dintr-un program de urgență al municipalității pentru perioada de iarnă, program destinat persoanelor fără adăpost. În felul acesta, pot fi ajutați până la 700 de oameni, cărora nici măcar nu li se cere să-și dea numele real.

Deși un pic stânjenit de întrebările referitoare la această situație, un oficial al Primăriei a declarat că așa municipalitatea se asigură că nimeni nu moare de frig, iar autobuzul pus la dispoziție este o măsură necesară și pentru a face curățenie în școlile dezafectate care îi găzduiesc pe imigranți. În plus, transportul public ar putea fi prea costisitor pentru acești oameni și în orice caz s-ar aglomera prea tare. Deși nu-i place să recunoască, oficialul știe că o dubiță cu 13 români a ajuns la unul dintre adăposturi în urmă cu câteva zile. „E greu de spus dacă cineva profită de asta”, încearcă să justifice el.

Până acum, afacerea lui Trandafir nu a fost deranjată de autorități. Ultima anchetă penală într-un caz similar a avut loc la Hamburg acum șase ani. Poliția știe de problemă și știe că nu a dispărut. Dar puțini cerșetori sunt dispuși să depună mărturie voluntar, scrie Der Spiegel.

O afacere profitabilă

Majoritatea cerșetorilor au încredere într-un intermediar – de obicei, un compatriot, care le organizează deplasarea în Germania și care le pune la dispoziție o saltea și un loc unde să cerșească, în schimbul unui comision. Pot câștiga 50 de euro pe zi sau chiar mai mult, dar și mai puțin de zece euro, în zilele ploioase. Li se permite să păstreze 10-15% din bani, iar șeful încasează restul.

În fiecare zi, Trandafir adună banii de la angajații lui la ora 18.00. Le scrie numele și sumele într-un registru verde. Câștigă între 800 și 900 de euro pe zi. Îi are ca ajutoare în afacere pe mama, tatăl și frații săi, care sunt un fel de supraveghetori ai cerșetorilor.

Confruntat cu aceste acuzații, Trandafir a negat și spune că doar își ajută consătenii, ba mai mult, le împrumută și bani. „Sunt un om respectabil”, a declarat el. Are o soție și doi copii în România și spune că face afaceri din transportul cu dubița.

Jurnalista de la Der Spiegel s-a întors la Hamburg în martie și l-a găsit pe „Rotaru”, românul care acceptase să îi vorbească. Nu mai era cerșetor. I-a luat trei săptămâni să-și plătească datoria de 140 de euro către Trandafir. Apoi a schimbat cârja pentru o pereche de mănuși de care are nevoie în afacerea pe cont propriu pe care a pornit-o acum: adună sticle de pe stradă și strânge banii pe care îi obține pentru ele.

Articolul din Der Spiegel mai menționează că municipalitatea din Hamburg le plătește călătoria de repatriere (cu autobuzul) imigranților care nu au reușit să-și facă un rost, nu au adăpost ori s-au îmbolnăvit. A-i trimite acasă este mai ușor decât a le crea oportunități în Germania, conchide Der Spiegel.