Digi Mobil, pe primul loc la numerele primite prin portare

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_ telefon mobil femeie telefon whatsapp sms
Foto: Shutterstock

RCS & RDS este lider la portări, atât la telefonia mobilă cât şi la cea fixă. În cei 9 ani de când este posibilă schimbarea operatorului de telefonie cu posibilitatea de a păstra numărul, RCS & RDS a primit în reţeaua mobilă Digi Mobil peste 1,3 milioane de utilizatori, arată datele ANCOM. Este urmat de Vodafone, cu 844.000 de numere, Orange cu 824.000 și Telekom cu aproximativ 500.000 În 9 ani de portare, RCS & RDS conduce şi la segmentul telefoniei fixe. Aproape 200.000 de utilizatori s-au mutat la RCS & RDS. Pe locul doi este Vodafone cu 164.000, UPC cu aproape 140.000, urmaţi de Orange şi Telekom.

shutterstock_ telefon mobil femeie telefon whatsapp sms
Foto: Shutterstock

Comunicatul ANCOM:

Din data de 21 octombrie 2008 când a fost lansat acest serviciu și până la jumătatea lunii octombrie 2017 au fost portate în total 4.256.925 de numere, dintre care 3.562.137 sunt numere de telefonie mobilă şi 694.788 sunt numere de telefonie fixă. Românii care au ales un alt operator, dar şi-au păstrat numărul de telefon, au fost tot mai numeroşi an de an, de la 844.477 în anul 2015, la 939.663 în anul 2016. De la începutul anului 2017 și până la jumătatea lunii octombrie au fost portate 700.712 numere de telefon.

Distribuția între furnizori a numerelor de telefonie mobilă portate

În aceşti 9 ani în segmentul telefoniei mobile, RCS & RDS este furnizorul cu cele mai multe numere primite prin portare (1.327.506), fiind urmat de Vodafone cu 844.811 numere, Orange cu 824.608 numere, Telekom Romania Mobile Communications cu 504.731 de numere și Telekom Romania Communications cu 59.656 de numere de telefonie mobilă portate.

Acest trend se menține și în 2017, în intervalul ianuarie – octombrie, RCS & RDS fiind operatorul cu cele mai multe numere primite în reţea prin portare – 330.699 de numere, urmat de Orange cu 144.469 de numere, Vodafone cu 117.595 de numere, Telekom Romania Mobile Communications cu 45.906 numere portate şi Telekom Romania Communications – 16.593.

Sursa: ANCOM

Distribuția între furnizori a numerelor de telefonie fixă portate

De la lansarea portabilităţii şi până la mijlocul acestei luni au fost portate 694.788 de numere de telefonie fixă, marea majoritate a acestora fiind atrase de către cinci furnizori: RCS & RDS care a primit prin portare în total 195.372 de numere, Vodafone 164.349 de numere, UPC 138.704 numere, Orange 132.671 de numere și Telekom Romania Communications 26.715 numere de telefonie fixă primite din alte rețele prin portare.

Şi în ceea ce priveşte situaţia în anul 2017, RCS & RDS a primit cele mai multe numere - 18.983, fiind urmat de Vodafone (13.483 de numere), Orange (5.583 de numere), UPC (4.633 de numere) și Telekom Romania Communications (1.313 numere portate).

Sursa: ANCOM

Reclamații și sesizări

ANCOM a primit în anul 2017 un număr de 364 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfăşurarea procesului de portare, principalele probleme sesizate vizând anumite disfuncționalităţi apărute în cadrul procesului de portare (cum ar fi nesincronizarea informațiilor privind identificarea utilizatorilor sau netransmiterea unor mesaje între bazele de date ale furnizorilor) ceea ce a condus la prelungirea termenelor sau chiar la anularea proceselor de portare. O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat informații suplimentare privind stadiul procesului de portare.

Informarea utilizatorilor

ANCOM pune la dispoziţie pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Pentru a fi convinși că fac cea mai bună și informată alegere atunci când își schimbă furnizorul de servicii, utilizatorii pot accesa www.veritel.ro, comparatorul de oferte de telefonie și internet administrat de Autoritate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri