Mizerie de nedescris în parcurile din București

Data actualizării: Data publicării:
lac parcul Carol murdar Dan Catalin 280817 (2)

Ape foarte murdare în Parcul Carol din sectorul 4, în București, ne semnalează un telespectator Digi24. De asemenea, de mizerie se plâng oamenii și în Parcul Tineretului.

lac parcul Carol murdar Dan Catalin 280817 (2)
lac parcul Carol murdar Dan Catalin 280817 (2)

Parcul Carol este plin de pet-uri și mătasea broaștei, ne semnalează telespectatorul nostru.

Priviți în ce hal a ajuns Parcul Carol din Sectorul 4. Focar de infecție. Acolo nu s-a mai curățat apa de foarte mult timp. Sunt și broscuțe țestoase moarte pe acolo, în curând o să moară și rațele. Merg de mulți ani acolo, oamenii sunt aceiași, dar autoritățile s-au schimbat”, ne scrie Dan Cătălin.

În parcul Tineretului, aceleași probleme. Apele sunt pline de mătasea broaștei, iar rațele înoată prin mizerie. Situația a fost semnalizată de Laur.

Imaginile din ambele parcuri au fost surprinse aseară, potrivit telespectatorilor.

Şi în Cişmigiu, telespectatorii ne semnalează că din nou este mizerie. Imaginile trimise duminică de Cristian Flămânzeanu sunt însoțite de mesajul: „Rușine! Ne îmbolnăvim copiii!”:

cismigiunou3
cismigiunou3

În urmă cu două săptămâni o telespectatoare ne trimitea alte imagini cu mizeria din Cișmigiu: GALERIE FOTO. Cișmigiu - parcul oamenilor sau al păsărilor?

După ce am făcut publice fotografiile, telespectatoarea ne-a transmis că au venit lucrătorii să facă curățenie.

De curățenia parcurilor bucureștene se ocupă Administrația Lacuri Parcuri și Agrement (ALPAB).

Vineri, în Lacul Morii din București au fost descoperiți vineri mai mulți pești morți. Apele Române informează că, cel mai probabil, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate, în ultima perioadă s-a produs o reducere a concentrației de oxigen în apă.

Dacă şi dumneavoastră aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe e-mail (redactie@digi24.ro sau digivox@digi24.ro) sau pe contul nostru de Facebook. Totodată, ne puteţi trimite fotografii şi filmări pe Whatsapp, la numărul 0771.100.304. Vă rugăm să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri