Sari la conținut

Din|interior. Mărturiile cutremurătoare ale victimelor violenței domestice. Imagini cu un puternic conținut emoțional 

Politicile Uniunii Europene consideră problema ca una extrem de serioasă, transformă acest eveniment privat într-unul proritar și îl tratează ca pe un fenomen îngrijorător. Autoritățile române rămân inerte la subiect și scot în față proiecte de legi vechi ce rezolvă problema doar la suprafață.

Victimă: „Chiar am fost îndrăgostită de el”

Mihaela are 41 de ani, este contabil de meserie şi are două fetiţe. Soţul ei este masterand în drept, dar a muncit toată viaţa că agent de pază. Locuiau împreună în Târgovişte, într-o casă în care nu a fost niciodată linişte. Bătăile au început acum mai bine de cinci ani. Mai întâi o palmă, apoi o înjurătură şi, în cele din urmă, răni ce necesitau spitalizare. De aproape un an, însă, femeia a avut curajul să-şi ia viaţă în propriile mâini. „Chiar am fost îndrăgostită de el. Nu pot să mint cu lucrul ăsta. Şi chiar i-am găsit, de fiecare dată, circumstanţe atenuante, aducându-mi vină mie. Absolut de fiecare dată. Că poate nu sunt destul de atentă cu el, că poate nu răspund cerinţelor lui, că, într-adevăr, problemele de aici apăreau”, a povestit Mihaela.

Un băiat iubea o fată

Aşa încep toate mărturiile victimelor violenţei domestice: un băiat iubea o fată. Dar încet-încet, povestea se schimbă. Femeia rămâne fără prieteni, fără serviciu, actele ei şi banii sunt ascunse de soţ, se îndepărtează de familie. Practic, singura legătură cu lumea reală rămâne bărbatul de lângă ea.

Peste 12.000 de femei devin victimele bărbaţilor

Aceste femei construiesc, în fiecare an, o statistică impresionantă: peste 12.000 de femei devin victimele bărbaţilor pe care îi iubesc şi mai mult de 200 dintre ele sfârşesc ucise. Astfel, la vârsta la care unele îşi iau viaţa în mâini, muncesc, plătesc impozite, altele rămân captive într-un cămin conflictual, dependente financiar de soţii lor.

 „Atunci a început marele calvar”

„După ce mi-am dus toate lucrurile acolo, bunuri mobile, atunci a început marele calvar şi orice discuţie, dacă nu făceam cum voia el sau ce voia el îmi spunea: îţi iei boarfele şi pleci”, a mai spus Mihaela. „Când am vrut să intentez prima acţiune de divorţ, mi-au întins o mână. N-aveam bani. Au pus mână de la mână şi au strâns aceşti bani prietenii mei”, a spus Eleonara Pokola.

 Psiholog: Victima, dependentă psihologică faţă de agresor

„Problema e că se inregistrează şi o dependenţă psihologică faţă de agresor pentru că violenţă fizică nu se întâmplă din senin. Adică totul este minunat între noi şi apoi încep să te lovesc în ultimul hal, se întâmplă treptat”, a spus președintele Centrului Filia, Andreea Bragă. „Este distinct cuplul ăsta de cuplurile fete-băieţi normale. Pentru că este o dependenţă emoţională de la început. Se caută şi se găsesc pe principiul ăsta al dependenţei emoţionale. Victima îi îndeplineşte agresorului o nevoie: nevoia de a domina, nevoia de putere, o dominare de asta patologică. Pentru că el este fostă victimă. Şi atunci, ca să ieşi din statutul de victimă, cel mai uşor este să treci la cel de agresor. Şi atunci el îşi caută o victimă care să se plieze pe modelul lui”, a spus psihologul Florentina Păduraru.

Violenţa domestică, fenomen naţional

Violenţa domestică este un fenomen naţional, pe care legiuitorul l-a acceptat ca atare, într-o lege specială, abia acum nouă ani. Atunci a făcut posibilă şi o strategie de sprijin pentru victime: finanţarea adăposturilor, crearea unor departamente de asistenţă pe lângă primăriile localităţilor, înfiinţarea unui departament guvernamental care să creeze o stategie de stopare a fenomenului. Mai mult, în 2012 a apărut ordinul de restricţie, ca fiind cea mai puternică modalitate juridică de a controla agresorul. Sau cel puţin aşa pretinde legea.

Ordinul de protecţie funcţionează pe maximum șase luni

 „Ordinul de protecţie funcţionează pe maximum șase luni. Pentru a obţine un ordin, oricine poate depune o cerere la tribunal sau judecătorie şi pentru a avea succes este important să aibă trei dovezi principale: doi martori, certificat medico-legal care să ateste violenţa precum şi plângerea la poliţie”, a spus Andreea Bragă. Pentru a pune în mişcare Parlamentul şi a introduce în lege ordinul de protecţie a fost nevoie de ani de zile de presiuni din partea ONG-urilor, dar şi de o crimă care a zguduit societatea: asasinatul de la Perla.

Cazul PERLA: un fost agent de poliţie şi-a împuşcat mortal fosta soţie

În martie 2012, un fost agent de poliţie şi-a împuşcat mortal fosta soţie, chiar la locul de muncă al acesteia. Alături de ea, a mai fost ucisă o angajată a coaforului Perla şi alte șase persoane au fost rănite. Motivul, şocant pentru opinia publică, este cauza tuturor violenţelor domestice grave: bărbatul nu putea accepta separarea de fosta parteneră de viaţă. „Se trezeşte agresorul cu un ordin de protecţie. Îi va veni acasă citaţie agresorului. Vă daţi seama, el va turba în momentul în care va afla despre ce e vorba într-un ordin de protecţie. Asta înseamnă să fie dat afară din casă, să plătească amendă sau să meargă la psihiatru”, a explicat psihologul.

A fost bătută de soţ o femeie, a chemat poliţia, poliţia l-a luat, poliţiştii şi-au alcătuit hârtiile şi ea a plecat de acasă, la sora ei. El s-a întors, s-a dus la sora ei, a atacat o acolo, a venit din nou poliţia şi l-a luat din nou. Şi când i-au dat drumul a treia oară s-a dus peste ea şi a lovit-o cu cuţitul şi a băgat-o în spital şi era în stare gravă, avea lovit un plămân”, a povestit Mihaela Săsărman din cadrul Fundației Transcena.

Dacă nu ucide agresorul, ucide victima

Iar dacă nu ucide agresorul, ucide victima. „Dacă societatea nu mă ajută, până la urmă pun mâna pe topor şi îl lovesc! Asta se întâmplă la Târgşor. Majoritatea femeilor închise la Târgșor sunt închise pemtru că şi-au ucis partenerul”, a mai spus Andreea Bragă, președintele Centrului Filia. „Cel mai impresionat caz a fost acela al unei doamne care se hotărîse să îşi omoare soţul că nu putea scăpa altfel de el. A pus otravă în cana de cafea. Cana de cafea stătea pe un anumit colţ al mesei, întotdeauna în acelaşi loc. Şi în seara respectivă i-a pregătit cana cu otravă şi, accidental, fiica ei a trecut înaintea soţului şi a băut cafeaua. Era albă, complet, când am întâlnit-o eu”, a povestit Mihaela Săsărman.

Ordinul de protecţie, sub semnul întrebării 

Ordinul de protecţie, aşa cum este el menţionat în lege, pare a fi un adevărat tărâm al făgăduinţei pentru victimă. În realitate însă suferă de multe deficienţe: cere probe fizice, martori şi de cele mai multe ori timp. Iar timpul este cel mai mare duşman al victimei: neavând un loc de refugiu, fără bani şi acte, de cele mai multe ori se întoarce în căminul conjugal. „Am întâlnit un caz în care victimele, după ce au primit ordin de protecţie, ele au făcut recurs şi au solicitat să fie anulat ordinul de protecţie”, a declarat Mihaela Săsărman. „Ca să obţii un ordin de protecţie în 48 de ore aşa cum scrie în lege trebuie să fii ori în ghips toată, ori înjunghiată, ori... adică să fii foarte grav. Altfel, nu îl obţii. Ordinul de protecție se dă în 2-3 termene dacă nu ai dovezi şi martori, iar instanţa, procurorul, poliţia cer probe. Dacă am avut tupeul să îl înregistrez mi-au spus că mi-am fabricat singură probe. Şi că l-am provocat eu. Cine a zis? Judecătorul. Şi atunci cum e mai bine?”, a povestit Mihaela, una dintre victime.

Înregistrare agresor: „Te rup! Te rup”

 Mihaela a plecat de acasă de aproape un an de zile. Locuieşte cu chirie şi trăieşte din indemnizaţia pentru creşterea fetiţei celei mici. Procesul de divorţ este încă pe rol la judecătoria Târgovişte şi alături de el se mai judecă şi o amendă pentru încălcarea ordinului de protecţie. Pe Mihaela însă, legea a dezamăgit-o. „La vremea respectivă am militat şi eu pentru el, dar trecând şi eu prin experiența ordinului, pentru mine este apă de ploaie”, a povestit femeia. Înainte de a părăsi locuinţa din Târgovişte, femeia a încercat să îşi înregistreze soţul în timp ce o lovea, pentru a o prezenta că probă în instanţă. „Iniţial am vrut să plec după 1 ianuarie, dar s-a întâmplat cea mai urâtă bătaie. Totul s-a întâmplat numai din păr. Nu dădea decât la cap şi din păr. Avea putere şi mă ridica ca pe o păpuşă, cum o ridici de pe pământ”, a povestit Mihaela. „Mi-era atât de frică. Eu am încercat în momentele alea să iau telefonul, nu să sun la 112, că n-am avut curaj, ci să-l sun pe tatăl lui să îi spun ce s-a întâmplat, a reacţionat urât”.

Înregistrarea are 50 de minute şi redă conflinctul dintre femeie şi soţul ei, cu puţin timp înainte de a părăsi căminul. Va avertizăm că are un puternic conţinut emoţional. „Du-te dincolo şi te jeleşte! Vrei să te duc eu târâș? Ce faci, tu mă asculţi pe mine? Te rup! Te rup!”, o amenința soțul. După ce a ascultat-o în instanţă, judecătoarea a considerat că este fabricare de probe şi a amânat cauza. „Am primit, după un an şi ceva de insistenţe, am făcut plângere la corpul de control al poliţiei de la Târgovişte, am primit într-un final o adresă în care mi se spune că au plecat dosarele din dosarul poliţiei de la Răzvad, cu propunere de clasare. Şi atunci, vă întreb: ce rol are un ordin de protecţie, în condiţiile în care pe plângere penală de lovire şi alte violențe nu s-a făcut nimic? Ce rost are acest ordin de protecţie?”, a spus femeia. Mihaela, împreună cu cele două fetiţe au ajuns într-un adăpost, au primit consiliere juridică şi psihologică iar acum încearcă să îşi refacă viaţa. Femeia îşi caută un loc de muncă din care să poată întreţine familia. În caz contrar, riscă să piardă copiii.

 ANOFM nu ajută victimele

„Există o situaţie care trebuie dată ANOFM-ului pentru toate posturile blocate, trebuie să o dai de câte ori deblochezi un post. Deja posturile în marea lor majoritate sunt ocupate. Am sunat... unele telefoane nici nu sunt viabile, cele care sunt date acolo. Sunt înscrisă şi la ANOFM şi peste tot. ANOFM nu derulează un program special adresat femeilor, victime ale violenţei domestice. Categoriile vulnerabile, din punctul lor de vedere, sunt persoanele cu vârste peste 45 de ani sau pesoanele cu deficienţe fizice sau psihice”.

Nu avem un program special dar vă spuneam că suntem partneri în proiecte finanţate din fondul social-european, unde sunt oferite cursuri de calificare care vin şi în întâmpinarea femeilor ce sunt interesate să particip la cursul de calificare. Rolul nostru este de a venit în întâmpinarea persoanelor fără loc de muncă, oferindu-le o serie de servicii în mod gratuit, aceste persoane sunt mediate, consiliate, punându-li-se la dispoziţie oferta de locuri de muncă a municipiului Bucureşti. În acest sens, şansele de ocupare sunt mult mai mari în momentul în care acţionezi individual, decât dacă acţionezi organizat”, a spus Nicoleta Bortea-Halmachi, purtător de cuvânt al ANOFM.

Adăposturile, locaţii cu adrese secrete

Adăposturile sunt locaţii cu adrese secrete în care victimele, împreună cu copiii lor, pot fi găzduite gratuit, pentru o perioada de maximum 6 luni de zile. Ele sunt finanţate din bani publici sau din fonduri ale organizaţiilor neguvernamentale. Am ajuns aici pentru că am fost bătută de tată, şi eu şi sora-mea. Mama, până acum a mai fost bătută dar a stat şi a suportat pentru noi. Şi când s-a întins la noi ne-a luat de mâna şi a plecat. Totul până la copii. Dai în mine, dai în mine, dar nu te atingi de copii. Că ei nu au absolut nici o vină. Aici ni s-a dat tot. De la haine, îmbrăcăminte, încălţăminte, mâncare, absolut tot. Am fost ajutaţi foarte mult. Nu ştiam că există ajutor, că cineva ne va da un ajutor. Nu am ştiut că există acest loc până acum, poate se încheia de mai mult”, a povestit Mădălina, o altă victimă. Mădălina are 18 ani şi vine din Bucureşti. Este însărcinată în 5 luni. A ajuns într-un adăpost public împreună cu mama şi cele două surori ale ei după ce a luat un număr de telefon de la poliţia de sector. În noaptea în care a fugit de acasă a dormit în parc însă a două zi a fost primită în centru şi stă acolo deja de câteva luni.

„Este un adăpost care salvează vieţi, este un adăpost de urgență unde vin victimele care îşi simt viaţa în pericol şi fug din calea furiei agresorului şi vin aici. Sunt victime care încă nu au obţinut un ordin de protecţie şi atunci stau aici până îşi rezolvă problemele de natură juridică. Sunt victime care introduc acţiune de divorţ şi sunt ameninţate cu mortea şi stau aici până îşi rezolvă problemele”, a explicat psihologul Florentina Păduraru.

Procedura legală pentru dovedirea agresiunii şi obţinerii ordinului de restricţie este greoaie şi necesită timp şi probe. Aşa încât victima trebuie să facă o plângere la poliţie, apoi să obţină un certificat medical pentru loviturile primite, după care poate înainta acţiune de divorţ sau de obţinere a ordinului de restricţie.

Urmează perioada de cercetare a dosarului, adică verificarea dosarului dacă el corespunde, dacă e completată cerera corect, dacă are tot ce-i trebuie şi ajung să treacă şi până la 3 săptămâni până la primul termen”, a spus Mihaela Săsărman. Iar până la încheierea lui poate să mai dureze încă o lună. În tot acest timp victima este găzduită în adăpost, merge la muncă, duce copiii la şcoală. Pe scurt îşi reface viața.

Nu mai stau cu frica în sân că vine băut, că face scandal

„Pot să vin liniştită, să îmi pun capul pe pernă, că nu mai stau cu frica în sân că vine băut, că face scandal, copiii trebuie să vorbească încet, să nu se trezească, să facă scandal”, a spus una dintre victime. Pentru Elena lucrurile sunt mai grave. Este pentru a treia oară în adăpost, iar acasă îi este frică să se mai întoarcă. „M-a bătut, m-a bătut timp de 20 de ani şi am tot suferit. N-am mai rezistat, m-a dat afară pe scări. Şi pe mine şi pe copil. M-a dus la un centru, de şase luni stau prin centre. Acum din zi în zi aştept să-mi zică să plec de aici. Dar nu ştiu unde o să mă mai duc. Nu mă mai întorc, că mi-e frică că mă omoară. Dacă e să plec de-aici din centru asta dau declaraţie. Omul ăsta vrea să mă omoare. Asta mi-e ameninţarea. Am ordin de protecție şi mie tot mi-e frică de el”, a povestit una dintre victime. Locuieşte în adăpost împreună cu fiul ei cel mic şi munceşte pentru o firmă de curăţenie. Salariul însă nu îi este suficient pentru a-şi găsi un loc permanent unde să stea.

„La noi, 90% dintre femei au deja un loc de muncă. Pe perioada şederii în adăpost au posibilitaea de a economisi bani, pentru că ele nu plătesc nimic acolo, le este asigurată hrană, le sunt asigurate produsele de igienă. Dacă nu au locuri de muncă, le ajutăm să îşi găsească şi locuri de muncă”, a spus Cristina Horia, din cadrul Fundației Sensiblu.

Primăriile de sector, 2 şi 5, au iniţiat programe prin care pot plăti chiria victimelor violenţei domestice. Sunt încă puţine cazurile care au beneficiat într-adevăr de aceste facilităţi. Iar o strategie guvernamentală dedicată fenomenului încă lipseşte. Mai mult decât atât, Departamentul de Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, care funcţionează pe lângă Minsterul Muncii, este nou înfiinţat şi încă îşi defineşte atribuţiile.

Nu se ocupă nimeni în momentul de faţă de politicile privind violenţa în familiei. Înainte se ocupa o direcţie a Protecţie a copilului, direcţia a fost înglobată în autoritatea pentru adopţii care a fost şi ea înfiinţată de curând şi partea de atribuţii în privinţa violenţei în familie a fost lăsată în aer”, a spus Tudorina Mihai.

Cu toate acestea, departamentul a dat publicităţii un anunţ de selecţie de proiecte dedicate, între altele, combaterii fenomentului de violenţă domestică, iar valoarea proiectului se ridică la cel puţin 50 de milioane de lei. Banii însă vor merge cu dedicaţie către Universităţile de Apărare, Ordine Publică Serviciile secrete.

 „Există nişte fonduri europene acum, care vor fi accesate cât de curând şi aplicant unic va fi acest departament. E vorba de o sumă foarte mare destinată politicilor de prevenire şi combatere a violenţei în famile. Problema este că partenerii eligibili nu sunt din rândul ONG-urilor,ci sunt din universități de ordine publică militare, de informaţii care, din punctul nostru de vedere nu au pregătire, nu au specialişti pe domeniul asta din contra. Noi am depus plângeri împotriva acestor universităţi pentru că discriminau femeile. Aveau locuri foarte puţine pentru fete”, a mai spus Tudorina Mihai.

Departamentul guvernamental nu a reuşit să explice încă modul în care specialiştii militari sau ai Academiei de poliţie şi de informaţii pot combate violenţa domestică. În acelaşi timp însă, ONG-urile cer suplimentarea locurilor în adăposturi, în acest moment numărul maxim disponibil la nivel naţional ajungând undeva 700, adică de 10 ori mai puţin decât necesarul. Mai mult decât atât, 10 judeţe nu au încă nici un adăpost disponibil.

În ceea ce priveşte politicile publice de prevenire şi combatere a violenței împotriva femeilor a fost vorba de bugetare. Adăposturile în acest moment sunt bugetate la nivel local, datorită descentralizării şi este o luptă mult nmai grea a societăţii civile pentru că trebuie negociat la nivel local pt a împinge pe agenda locală acest subiect, de a bugeta corespunzător un adăpost”, a explicat Andreea Braga.

Andreea locuieşte în Bucureşti, împreună cu părinţii şi cu fiica de aproape 7 ani. Tocmai a obţinut al doilea ordin de protecţie împotriva soţului sau chiar dacă, în realitate, nu a "beneficiat" niciodată de el.

„Am făcut tot posibilul, l-am obţinut. Am înţeles că la prima abatere, o amendă de 500 de ron, la a doua închisoare până la un an. De unde? Amenzi administrative. Venea în faţa blocului, sună la interfon, dacă nu se deschidea, ţipa în faţă blocului, toţi vecinii ştiu situaţia mea, la serviciu, la fel. Mi-am schimbat numărul de telefon de foarte multe ori. Şi eram terorizată de telefoane, de sute de mesaje, la poliţie zicea că nu... îmi dădea codul penal care spunea că acum sunt puşcăriaşi care sunt arestaţi pe domiciliu”, a povestit aceasta.

Mesajul soţului este unul singur: să nu îşi găsească pe cineva

„Copilul ştie, tot timpul că eu voi muri dacă voi avea pe cineva. Copilul meu a ajuns să-mi spună, mami, te rog să nu ai pe nimeni că nu vreau să mori, că te iubesc. Copilul răspunde la telefon de frică. Că dacă nu răspunde, poliţia vine la uşă. Şi l-am rugat să nu mai răspundă, ştii că poliţia vine foarte greu. Că aşa s-a întâmplat tot timpul”. Procedural, poliţia trebuie să intervină la fiecare solicitare. Modul în care intervin însă ţine de fiecare poliţist în parte. Legea îi permite inclusiv pătrunderea în locuinţă dacă victima, co-proprietar al casei, îi permite să o facă.

„Odată ajunsă la faţă locului, echipa de poliţişti acţionează în conformtiate cu procedurile special destinate, de uz intern, care cuprind o serie de reguli tactice obligatorii pentru poliţiştii care intervin în astfel de situaţii”, a spus Nicoleta Pâinişoară, şef serviciu Ordine Publică. Poliţia pare legată de mâini şi de picioare. O firmă de pază din Bucureşti însă a pus la punct un serviciu gratuit pentru femeile care au obţinut un ordin de protecţie şi au dreptul de proprietate sau sunt chiriaşe cu acte în regulă în locuinţa unde se află. Practic, după un apel special, echipa intervine în câteva minute. Serviciul funcţionează de aproape jumătate de an însă, până acum, doar două victime l-au solicitat.

Încrederea victimelor merge tot către poliţie. Chiar dacă echipajele de ordine publică par uneori depăşite de situaţie. Şi asta, în special atunci când vine vorba de punerea în aplicare a ordinului de protecţie.

„Aici sesizăm o lipsă de proceduri. Ei nu ştiu ce să facă. Recent ni s-a întâmplat să avem o conversaţie cu un domn de la poliţie care spunea: am primit un ordin de protecție şi ce să fac cu el? Puneţi-l în executare! Păi, cum să-l pun în executare? Confrom procedurilor pe care ar trebui să le aveţi”, a povestit Cristina Horia.

Un proiect iniţiat de organizaţii guvernamentale a descoperit că în decursul a 9 luni mai mult de 130.000 de apeluri la 112 reclamau intervenţia poliţiei pentru agresiuni în familie. Din acest număr, doar 12.00o se reflectă în statisticile forţelor de ordine. Mai mult, poliţia, la fel ca majoritatea societăţii civile continuă să considere violenţa în familie un fenomen marginal. Asta în timp ce în ţările civilizate autorităţile transformă statutul de victima a femeii într-unul de om independent, capabil să muncească şi să aibă grijă de întreagă familie.