Sari la conținut

Divorțul și trauma copiilor. Unde greșesc părinții?

Divorțul este un fenomen care a luat amploare în ultimii ani în România. Ne despărțim de două ori mai repede de partenerii noștri față de acum 20 de ani, probabil pentru că societatea ne permite să facem asta, nu ne mai judecă atât de mult. Însă, odată cu libertatea aceasta, vine și reversul: suferința copiilor noștri. Ei sunt, de fapt, cei mai afectați în urma unui divorț. Mulți trec prin stări de tristețe, uneori depresie, iar în cele mai grave cazuri se ajunge chiar la tentative de suicid. Cei mici suferă, pentru că familia lor se destramă, dar suferă și mai mult pentru că părinții nu știu să gestioneze situația. Ar putea învața de la terapeuți, numai că statul nu prea oferă un astfel de sprijin. Și cum unii părinți nu au bani să meargă la psiholog, alții nici măcar nu acceptă ideea, zeci de mii de copii se transformă în viitorii adulți cu probleme.

Sunt Natalia. Am 21 de ani. Deși nu am fost niciodată căsătorita, am trecut prin două divorțuri. Primul, când aveam 2 ani și părinții mei s-au despărțit și cel de-al doilea, prin care trec acum, când tatăl meu vitreg a părăsit-o pe mama mea pentru o femeie mai tânără”, își începe tânăra povestea. „A doua despărtire m-a afectat cel mai tare și asta s-a întâmplat și de curând, m-a afectat pe plan social foarte mult, pentru că aveam impresia că nu mă dorește nimeni și s-a văzut asta și la note, cred că m-a afectat și psihic foarte mult, am intrat în depresie. (...) Mă gândeam că viața mea nu mai are rost. În momentele alea mă simțeam foarte trădată, mă gândeam că omul pe care îl iubesc cel mai mult m-a trădat și nu aveam încredere în nimeni, nici măcar în mine, a fost o dezamăgire foarte mare din partea lui. Din ce am înțeles de la mama, oricum în ultima perioadă a spus că nu mai sunt fata lui”, mărturisește Natalia

- Asta te-a durut cel mai tare?

- Da, a fost o lovitură foarte puternică pentru mine, recunoaște ea.

17 600 de copii au trecut prin divorțul părinților în 2016. Iar 100 000 de minori au văzut cum familia lor se destramă în ultimii șase ani.

„Toți copiii cu părinti divorțați suferă, unii mai mult, alții mai puțin, în funcție de cât de bine pot părinții să gestioneze divorțul, care a devenit un fenomen social. Ajung să se închidă în ei, să se retragă, pot ajunge până la depresie. Au fost situații în care pot ajunge pană la suicid, pot ajunge pană la a pleca de acasă, pot ajunge pană la a avea tulburări comportamentale”, spune Mariana Marican, psihoterapeut.

Diana Nayman are 41 de ani și este în proces de divorţ. Are un băiat de trei ani. Soţul a părăsit-o când copilul avea două luni.

„Uneori devine violent cu colegiii la grădinită, uneori îl văd că se supără din orice, plânge din orice, sunt perioade și perioade. Mie, ca părinte, mi-a fost greu să gestionez toate emoțiile copilului și când e foarte mic nici nu prea îți dai seama, îl vezi că plânge, că se zbate și încerci să-l ajuți, dar nu prea știi ce ai de făcut. De pildă, acum un an și ceva am fost internați la spitalul Marie-Curie din Capitală și copilul meu strigă tata tuturor medicilor și asistenților pe care îi vedea. N-aș vrea să fie afectat de boala secolului, de depresie”, spune mama.

150 000 de copii suferă de depresie. Peste 80 000 de copii au tulburare de conduită.

„Ea atunci a ajuns la tentativă de suicid, deci stau la etajul 10. S-a dus în dormitor, a deschis geamul și a zis: Mami, nu mă iubești pentru că nu-mi iei înghețată, mă arunc. Nu o făcea, stăteam permanent lângă ea, dar mi-a fost atât de teamă să nu se întâmple vreun accident, că puneam deja mâna pe telefon și chemam poliția, chemam salvarea, până se calmau lucrurile, ajungeam să fac și lucruri de genul ăsta. Altădată a pus mâna pe cuțitul de bucătărie, mi l-a pus la gât și și l-a pus ea la gât, deci ajunsesem să-mi fie teamă în fiecare secundă că se întâmplă ceva cu ea. În clasa a doua mi-a rămas corijentă la două materii, m-am dus cu ea mai mult obligată, că am obligat-o, sinceră să fiu, că nu voia să meargă nici la corijență și după primul examen - pe care l-a luat destul de greu - mie mi s-a părut ceva ieșit din comun să rămâi corijent la două materii în clasa a doua”. Este mărturia cutremurătoare a altei mame divorțate.

Peste 160 000 de minori abandonează școala în fiecare an. Mulți provin din familii destrămate, cu părinți care trec prin propriile traume și lupte de orgolii.

„Când tu, ca părinte, nu-ți gestionezi propriile supărări, propriile frustrări, pierderi, în urma divorțului, încerci să pedepsești pe celălalt părinte prin copil: fie că nu-i mai dai copilul la vizite, fie că, conștient sau inconștient, îndepărtezi copilul de celălalt părinte, pentru că tu ești supărat pe celălalt. Poate ți-a făcut rău, dar copilul nu are nicio vină, sunt cazuri care merg până acolo, încât alienează copilul. Vorbim de ceea ce în România de ceva vreme se ia în considerare de către psihologi, de ceea ce se numește alienare parentală”, explică Mariana Marican, psihoterapeut.

70 % dintre părintii care divorțează în instanță nu se înțeleg asupra custodiei copilului.

„În loc să avem numai beneficii pentru copii, această custodie comună se dovedește a fi destul de păguboasă. Să ne gândim la mandatul reciproc, soțul meu de religie mulsulmană. A circumcizat copilul la 5 luni împotriva voinței mele, nu vreau să mai spun în ce condiții mizerabile a făcut-o, cert este că n-a pătit nimic, nu pățește nimic, instanța a considerat că e OK, la o adică, mi-am asumat asta de la începutul căsătoriei, că am vrut, că n-am vrut, nu a interesat pe nimeni, mandatul reciproc s-a impus de la sine”, explică Diana Nayman, mamă divorțată.

Peste 30 000 de cupluri au divorțat în 2016. Dar acestea sunt datele oficiale. Mulți oameni trăiesc în concubinaj. Deci în realitate, numărul familiilor destrămate este mult mai mare.

Divorţul. Copiii suferă oricum. De părinți depinde cât

În aceste condiții, se pune întrebarea: se poate trece cu bine printr-un divorț?


De un an, femeia din imaginea de mai sus își vede fata câte două zile pe săptămână. Atunci când cei de la Protecția Copilului o învoiesc. A ajuns în grija statului, după ce părinții săi au divorțat, iar mama, care trebuia să aibă grijă de ea, a intrat în depresie. Și nu a mai făcut față nici depresiei în care intrase copila, care a fost pe punctul să se sinucidă. Separarea părinților a fost pentru ea un moment dureros, dar și mai dureros e că ani de-a rândul, a trăit într-o familie unde țipetele, jignirile și lovirile erau frecvente. Și au devenit pentru copil...normalitatea.

„Degeaba i-am explicat că nu e bine să crească într-o astfel de atmosferă, pentru că dragostea încă era prezentă și ea își dorea o familie, eu încercând să o învăț despre ce înseamnă o familie adevărată. Ea și-a dorit tot timpul și își dorește tot timpul familia lângă ea. Chiar dacă familia aia înseamnă certuri și bătăi. Da, da, deci ea iubește necondiționat, indiferent de situație, i-am explicat în timp că o familie înseamnă respect, înseamnă liniște, înseamnă să aduci fericire persoanei de lângă tine și toți membrii familiei ar trebui să fie fericiți, fără jigniri, fără violențe... Dar ea, fiind copil, nu conștientiza ce îi spuneam eu, totul se lovea parcă de un glob de sticlă, ea știa doar că ne iubește și atât”, povestește femeia.

„Tot ceea ce experimentăm, dar absolut tot, se imprimă undeva în memoria noastră, deci dacă un copil crește într-o familie în care a văzut un părinte alcoolic sau violent, chiar dacă el nu a fost implicat, nu a fost agresat, pe el l-au ignorat, să spunem, scenele, toată tensiunea aia și alte detalii care s-au desfăsurat acolo, s-au imprimat”, arată Mihaela Sofrone, doctor în sociologie.

Numai că pe fetița de zece ani ajunsă la Protecția Copilului scenele de violență nu au ocolit-o. Abia atunci mama a decis să pună punct relației.

„La un moment dat stăteam și mă gândeam dacă nu cumva îi fac un rău despărțindu-mă. Pentru că ajunsese de mititică ca jumătate de noapte să doarmă cu mine, jumate cu el. Și am stat multă vreme să mă gândesc, dar a ajuns să degenereze lucrurile, el a început să dea în mine, ea mă apăra, eu o apăram, la rândul meu când sesizăm că îi scăpau nervii de sub control și decizia finală a fost când i-a luxat mânuța”, povestește mama divorțată. „Poate că ar fi trebuit să închei relația de când s-a născut, atunci nu avea cum să conștientizeze și să știe anumite lucruri”, adaugă ea, gânditoare.

Și-a pierdut copilul pentru că a stat prea mult timp într-o relație toxică, pentru că a sperat până în ultimul moment că lucrurile se vor schimba, pentru că i-a fost teamă de necunoscut, de lipsa banilor... Și pentru că nu a avut în acele momente un sprijin. Un părinte, un prieten sau un psiholog, care să îi dea încredere că există o luminiță la capătul tunelului.

„Dacă divorțul ar fi bine gestionat de către părinti și ar fi o pregătire înainte de divorț, atunci efectele negative atât asupra părinților, cât și asupra copiiilor ar fi mult mai mici și asta ar fi mai bine pentru întreaga familie. În primul rând, părintele trebuie să-și conștientizeze greutătile pe care le are în timpul și după divorț și să le facă fată, de asta este de recomandat ca părintele să meargă el însuși la psiholog pentru o consiliere sau pentru psihoterapie, dacă este cazul. Câtă vreme este un părinte care gestionează consecințele divorțului, automat va fi un părinte mai puternic și va putea să gestioneze efectele emoționale asupra propriului copil”, explică Mariana  Marican, șefa centrului de consiliere psihologică DGASPC sector 4.

Numai că mersul la terapeut costă. Bani pe care mulți dintre adulții care trec printr-un divorț nu-i au. Asta pe lângă ideea în sine de a merge la psiholog, care, în continuare, în România, e pentru mulți un moft. Direcțiile de asistentă socială și protecția copilului se ocupă doar de minorii care chiar nu mai au pe nimeni, abandonați sau luați din familie pentru că erau abuzați. Copiii proveniți dintr-un divorț nu sunt pentru stat o prioritate. Cu atât mai puțin părinții lor.

În sectorul 4, însă, am găsit singurul centru de consiliere psihologică din București și printre puținele din țara, unde părinții care trec printr-o separare pot veni să primească sprijin gratuit. Ei sau copiii lor.

Când îți dai seama că trebuie să-l duci și pe copil la terapeut?

Mariana Marican, șef centru Consiliere Psihologică DGASPC sector 4: „Atunci când observi gesturi mici, de exemplu atunci când vezi că își roade unghiile, când îl vezi cu lacrimi în ochi, când îl vezi că evită să mai vorbească atât de deschis cu tine cum o făcea mai înainte, când îți spune profesoara că nu se mai concentrează bine la școală, că e visător sau când învățătoarea îți spune că a devenit recalcitrant, că nu-i mai pasă, că bate, că-și varsă furia pe care a acumulat-o acasă și și-o varsă în mediul școlar, astea sunt primele efecte care ar trebui un părinte să le ia în considerare și dacă nu poate singur să gestioneze, împreună cu un psiholog sau o persoană de specialitate”.

Indiferent că ajung sau nu cu cei mici la terapie sau mai bine zis dacă vor să nu fie cazul să meargă la psihoterapeuți, părinții trebuie să comunice permanent copiilor ce se întâmplă, de ce se întâmplă și la ce să se aștepte.

Mariana Marican, șef centru Consiliere Psihologică DGASPC sector 4: „Nu explicăm copilului ca la un adult, dar în funcție de vârstă lui putem să-i explicăm de ce tata și cu mama nu mai sunt împreună, de ce vor sta în case separate și trebuie să-i explice că, chiar dacă noi nu mai stăm împreună ca și părinți, și mama, și tata te iubesc la fel de mult. De exemplu, dacă copilul este la grădiniță, putem să-i spunem cum tu ai fost prieten cu Maria și a venit o nouă fetită și Maria a spus că se duce cu cealaltă fetiță că-i mai bună prietenă și pe ține te-a lăsat, s-au certat și ea spune nu mai sunt prietenul tău. Raportat la exemple pe care ei pot să le înțeleagă, mai departe când merg la scoală trebuie să li se explice că este ceva care se întâmplă destul de frecvent, din păcate, și ei văd la rândul lor, pentru că au mediul de joacă și în mediul de școală și alți copii care provin din familii care s-au destrămat prin divorț, prin separare”.

Nu e o rușine nici dacă învățam astfel de lucruri și din cărți. Există chiar și un ghid al părinților după divorț, din care aflăm de exemplu că este de preferat ca anunțul separării să fie făcut de ambii părinți, pentru ca cel mic să nu creadă că cel care dă vestea proastă este de fapt vinovatul. Ghidul este girat inclusiv de Inspectoratul Școlar București și pregătit să ajungă la câțiva diriginți, într-un proiect-pilot, astfel încât profesorii să îl dea mai departe părinților pe care îi știu în prag de separare. Ghidul poate fi însă descărcat gratuit, de oricine din țară, de pe site-ul asociației "Călătoria Divorțului".

Gabriela Saulea este cea care a înființat această asociație și a conceput cartea. „Acum cinci ani, în 2012, s-au înregistrat 31.500 de divorțuri. Unul dintre aceste divorțuri a fost și divorțul meu”, explică Gabriela.

„Ce am observat e că părintii obișnuiesc să-și abandoneze emoțional copiii pe perioada divorțului și când spun abandon emoțional mă refer la faptul că ei sunt prea ocupați de trauma lor. Și atunci nu mai sunt atenți la copii. În timpul divorțului, 85% din capacitatea unui adult este preluată de emoții, practic noi mai functionăm doar din 15% din capacitatea noastră pentru partea logică, pentru partea care rezolvă probleme”, explică Gabriela Saulea.

Dincolo de sfaturile pentru părinți, asociația își propune să îi ajute în mod direct și pe copiii care au probleme acasă. Să îi scoată din mediul toxic, să îi ducă pe terenul de sport, să facă mișcare, să meargă la spectacole, să iasă din zona de conflict, unde nu au ce caută. Ceea ce oricum ar trebui să facă măcar rudele, prietenii, vecinii, școala, comunitatea din jurul părinților care sunt poate prea epuizați ca să poată face asta pentru copiii lor.

În loc de concluzii

Un lucru e cert: copiii pot trece mai ușor printr-un moment atât de tensionat cum este un divorț dacă au lângă ei niște părinți stabili emoțional. Ca să ne ajutăm copiii trebuie să ne ajutăm deci în primul rând pe noi. Să nu ne fie teamă să cerem ajutorul ar fi deci un prim pas. 

Urmăriți mai jos emisiunea „Plan detaliu” în varianta integrală, unde puteți găsi sfaturi utile vizionând și un interviu cu Monica Lespezanu, psihoterapeut la Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei.

Emisiunea „Plan detaliu”, realizată de Teodora Ghenciu, poate fi urmărită în fiecare duminică la Digi24, de la 20:30. În ediția din 29 octombrie, Teodora Ghenciu abordează tema micii corupții, acele „atenții” cu care ne confruntăm zi de zi.