Drum european blocat de protestatari

Data publicării:
drum

În oraș, pe o trecere de pietoni, 200 de salariaţi de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare traversau în coloană. În jurul orei 10:30, protestatarii au plecat spre sediul Regiei. Oamenii sunt supăraţi că nu au mai primit bani din mai. În plus, de la 1 octombrie, vor fi disponibilizaţi şi se tem că nu vor mai primi salariile restante.

Ieri am dat butelia pentru 50 de lei. Puneţi-vă în locul meu, un copil să deschidă frigiderul şi să nu ai ce să îi dai să mănânce. Se duce la şcoală cu bocanci de iarnă, că nu am cu ce să-i cumpăr”, spune un angajat al Regiei.

Un altul spune, de asemenea, prin ce greutăți trece: „Noi avem curentul neplătit, avem ratele la bănci. Credeţi că o să rămână Severinul fără caldură? Da, deci nu au nici 1.000 de tone de cărbune, nu mai mult.”

„Nu ne bagă nimeni în seamă. De cinci luni... De la 1 octombrie suntem şomeri, primul şomaj vine în noiembrie, deci încă o lună în care efectiv nu avem cu ce să traim”, spune un angajat care va intra în șomaj.

De la 1 octombrie, 1.250 de salariaţi vor fi disponibilizați. În martie anul viitor, alţi 500 vor pleca acasă. Instalaţiile tehnologice ale combinatului au fost oprite, la fel şi termocentrala Romag, care alimentează cu apă caldă şi căldură municipiul Drobeta-Turnu Severin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri