Drumurile României, surprinse de telespectatori

Data publicării:
drum cu multe gropi - telespectator digi

 


„Offroad spre bunici” (Irina):

„De curând am fost la bunici la sat (sat Corzu, comuna Bâcleș, Jud. Mehedinţi) şi am fost de a dreptul oripilată să constat că pe drumul care leagă localităţile Bâcleș de Corzu este practic aproape imposibil de mers cu maşina din cauza drumului plin de gropi. Drumul este în halul acesta cam de un an şi ceva, poate chiar doi, au fost depuse nenumărate cereri la primăria comunei Bâcleș de către săteni, dar primarul (D-nul Coandă) se pare că are altceva mult mai bun de făcut (adică nimic) pentru acest sat!!! Este foarte greu să ajungă şi Salvarea sau maşinile utilitare în cazul unei nenorociri. Mulţumesc. P.S. Poza trimisă este identică cu ce este pe acest drum!” 


„Plombă în Caracal, Olt. Lângă Lidl, ieșirea spre Roșiori. E genial!” (Iulian):


Strada Alexandru Golescu, Timișoara. De la sfârșitul lunii noiembrie este așa, aproape imposibil de circulat având în vedere că este stradă cu două sensuri”, ne scrie și George, care ne trimite următoarea fotografie:

Vă reamintim, dacă aţi fost martorii unui eveniment care poate deveni ştire puteţi lua legătura cu noi pe secţiunea DigiVOX a site-ului digi24.ro, pe e-mail, la adresa digivox@digi24.ro, sau pe contul nostru de Facebook. Ne puteţi contacta şi telefonic sau ne puteti trimite fotografii şi filmări pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri