Sari la conținut

După 7 ani, lucrările pe DN76 încă nu sunt terminate

Încă un termen pentru finalizarea lucrărilor pe Drumul Naţional 76 Oradea – Deva este pe cale să fie depăşit. În ciuda obiectivului impus de ministrul Transporturilor în urmă cu două luni, lucrările nu au fost terminate nici acum pe cei 160 de kilometri.

S-au angajat că se mobilizează şi mai bine, să aducă echipament şi mai mult. Obiectivul meu este ca în luna noiembrie să avem calea de rulare gata, să putem circula de la Oradea la Deva”, spune ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, pe 3 septembrie.

În ciuda mobilizării de atunci, când se promitea mai multă forţă de muncă, pe unele porţiuni nu se lucrează deloc.

„Stăm la semafor 10 - 20 de minute, pierdem timp”, se plânge un şofer.

„Au început lucrările la intrare în Beiuş în urmă cu o lună, nici acum nicio mişcare, deci e teroare ce fac aştia aici”, adaugă altul.

„Uneori ai senzaţia că doar se prefac că lucrează”, mai spune un şofer.

Edilii din zonă s-au întâlnit cu reprezentanţii companiei de drumuri pentru explicaţii. Au primit promisiuni, din nou.

Petru Mlendea, primarul municipiului Beiuş: „Vor lucra cât le va permite timpul. Se lucrează în continuare şi ni s-a promis că ce nu se termină, în primăvară se va continua.”

Gheorghe Bota, primarul comunei Rieni: „Când deschizi o casetă apar tot felul, canalizări, situaţii neplăcute, acestea trebuiau luate în calcul, nu să vii să promiţi.”

Reabilitarea drumului a început în 2009, însă birocraţia, licitaţiile reluate şi intrarea în faliment a unor firme de construcţii au amânat modernizarea şoselei.