Sari la conținut
News Alert

După Senat, şi Comisia de muncă a Camerei a dat aviz favorabil: Femeile şi bărbaţii să iasă la pensie la 65 de ani

 

Proiectul aprobat de comisie mai prevede că această creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani va fi făcută eşalonat, până în 2035 la femei şi 2015 pentru bărbaţi.

Deputatul PNL Cristina Popora a criticat acest proiect, la dezbaterile din comisie, arătând că o femeie are mai multe job-uri într-o zi, pe lângă serviciu, şi treburile casnice şi grija pentru copii.

„Până la urmă, o femeie în România munceşte mai multe norme”, a spus Pocora.

Ea a propus ca vârsta de pensionare a femeilor să rămână 63 de ani, adăugându-se ca, la cerere, să existe posibilitatea pentru prelungirea exercitării meseriei până la 65 de ani.

Deputatul UDMR Kerekes Karoly a arătat că populaţia nu agreează creşterea vârstei de pensionare.

Proiectul Guvernului a fost însă aprobat de comisie și urmează să fie supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Anterior, Senatul a adoptat proiectul.