E oficial: Noi reguli pentru părinţii plecaţi în străinătate 

Data publicării:
PARINTE COPIL GETTY 20.08

 

Reprezentanţii Serviciului public de asistenţă socială vor face verificări periodice la domiciliul copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, se arată într-un proiect de act normativ adoptat miercuri de Guvern.

Aceştia vor controla atât performanţele şcolare şi sănătatea copiilor, cât şi anturajul acestora. Dacă se vor constata probleme, autorităţile vor cere ajutor de la medicul de familie, învăţător/diriginte sau de la un psiholog, notează avocatnet.ro

Serviciul public de asistenţă socială (SPAS) se va ocupa de monitorizarea creşterii şi îngrijirii copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, conform unui proiect de hotărâre adoptat miercuri de Executiv. Asta înseamnă că, pentru a se aplica, noile reguli mai trebuie doar să apară în Monitorul Oficial.

În acest sens, reprezentanţii SPAS vor face vizite la domiciliul copiilor care au ambii părinţi plecaţi şi la cei cu părintele unic susţinător plecat.

În principal, aceştia vor verifica dacă părinţii aflaţi în străinătate au desemnat o rudă care să se ocupe de întreţinerea copilului şi dacă aceasta îndeplineşte condiţiile necesare impuse de lege. De asemenea, autorităţile vor face vizite la domiciliul copiilor care au un singur părinte plecat şi la copiii care revin în ţară după cel puţin 12 luni petrecute peste graniţe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri