Sari la conținut

E. Teodorovici: Am convenit cu reprezentanții debitorilor în franci eliminarea limitelor de venit și de credit în cazul conversiei

FOTO Facebook

„Acele limite au fost eliminate. În privința discountului, creșterea acestuia nu reprezintă o problemă pentru noi, dar trebuie văzut care este opinia băncilor, pentru că acestea nu vor fi obligate să intre în mecanism. Deci, trebuie să fie interesate să participe la mecanism”, a explicat Teodorovici, conform Agerpres.

El a precizat că băncile vor fi cointeresate să intre în mecanism prin faptul că statul garantează 50% din creditul rămas de plată în urma conversiei, dar și nivelul discountului este important.

Potrivit proiectului de lege, acest discount este de 15% din creditul rămas de plată în urma conversiei, iar reprezentanții clienților cu credite în franci solicită cel puțin 25%.

În privința includerii sub incidența legii și a creditelor de nevoi personale cu ipotecă, folosite în scop locativ, ministrul Finanțelor s-a declarat de acord. Discuția rămâne deschisă, însă, în cazul creditelor externalizate, procedura fiind complicată.

Ministrul Finanțelor a precizat că plafonul garanțiilor acordate de stat rămâne la un miliard de lei, așa cum prevede proiectul inițial, dar se lasă deschisă posibilitatea prelungirii, în cazul în care există solicitări care depășesc această sumă.

Pe de altă parte, Teodorovici a spus că așteaptă de la reprezentanții debitorilor motivarea modificărilor solicitate în întâlnirea de joi, urmând ca acestea să fie analizate și, după caz, incluse în proiectul de lege.