Efectul caniculei: vin mai puțin, dar mai bun

Data publicării:
vita de vie - struguri - GettyImages - 29 iulie 2015

Angajaţii celei mai mari podgorii din judeţul Iaşi au început deja să culeagă via. Este sfârşitul lunii august, dar strugurii sunt copţi.

„Anul ăsta s-a început mai devreme, din cauza temperaturilor ridicate, dar strugurii sunt foarte buni, sunt gustoşi, numai buni pentru vin”, spune un angajat.

„Este o producţie destul de bună, ne mulţumeşte, în condiţiile în care peste tot a fost secetă şi au fost afectate culturile, la noi este destul de bine”, spune Bogdan Rădeanu, şef de fermă.

Pentru că a plouat puţin, recolta a scăzut cu 20 la sută faţă de anul trecut. Strugurii au, însă, mai mult zahăr, iar asta va face vinul mai aromat.

„Zahărul conţinut în strugure este de 190 de grame, la momentul acesta. Cu siguranţă (vinul, n.r.) va fi mai bun”, spune Ştefan Cotan, oenolog.

Din cele 1.750 de hectare de viţă de vie din comuna Cotnari vor fi adunate 18 milioane de kilograme de struguri. Podgoria va trimite pe piaţă primul vin al anului la începutul lui octombrie.

Dacă seceta a ajutat strugurii albi să fie mai dulci, canicula i-a făcut mai parfumaţi pe cei roşii. Experţii de la Recaş îşi freacă mâinile de bucurie.

Temperaturile ridicate îi oferă vinului o culoare mai puternică, scad nivelul de zahăr, iar astfel vinul va fi mai aromat”, spune Hartley Smithers, oenolog.

Anul trecut, producţia de vin a României a fost cu 20% mai mică faţă de 2013. Chiar dacă şi anul acesta se anunţă cantităţi mai mici, viticultorii speră să câştige de pe seama creşterii vânzărilor, pentru că promit licori de calitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri