Sari la conținut

ELCEN mărește costul de producție pentru gigacalorie cu 10%

  

Actualizare 13.13: Declarațiile primarului general Sorin Oprescu: „De la 1 ianuarie 2015, Prin decizia ANRE nr. 2827/17 decembrie 2014 se majorază costul de producţie al gigacaloriei cu 10,2%, asta înseamnă o creştere de producţie de cost a energiei termice de la 168,8 lei la 186 de lei, cu TVA inclus. RADET anunță că nu a cerut o majorare a costului de transport și distribuție a energiei termice, ceea ce înseamnă că, în costul total al prețului/gigacalorie, majorarea este de 5%”.

Actualizare 12.15. Ioana Stoica, președinte sindicat RADET, a declarat la Digi24 că o astfel de majorare „înseamnă o pierdere de 18 milioane la RADET”

Ea a mai spus că RADET are pierderi de 40 milioane pe an din 2011 și până acum.

Primăria și-a mai luat angajamente pe care nu le-a respectat, dovadă că nici acum nu e cu subvențiile la zi”, a mai spus ea.

Gigacaloria va fi mai scumpă în Capitală. Primarul general Sorin Oprescu a spus că decizia, care a fost luată pe 17 decembrie și a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, a fost anunțată Primăriei chiar în ajun de Crăciun.

Este vorba despre o decizie a Autorității Naționale de Reglementare în Energie. În baza acesteia, RADET nu poate face diferența între agenți economici și consumatori casnici.

Decizia ANRE a fost luată în 17 decembrie. Agenția a anunțat ELCEN să ceară către RADET București majorarea tarifului de producție a energiei termice de la 1 ianuarie 2015. Astfel, ELCEN a notificat RADET de acest lucru pe 24 decembrie, în zi nelucrătoare, potrivit primarului Sorin Oprescu.

Majorarea înseamnă o creștere a tarifului de producție cu aproximativ 17 lei.

Având în vedere că jumătate din prețul gigacaloriei este subvenționat de Primărie, această scumpire înseamnă costuri în plus și pentru municipalitate. De altfel, Primăria a anunțat că va suporta această majorare pentru lunile ianuarie și februarie, dar consumatorii vor plăti mai mult începând cu luna martie.

Pe de altă parte, primarul Sorin Oprescu vorbea de presiuni prin care să fie împiedicată fuziunea dintre ELCEN și RADET. 

Drumul apei calde. De ce plătesc românii în fiecare iarnă tot mai mult pentru încălzire