Explicații pentru traficul de coșmar din Capitală

Data publicării:
trafic bucuresti

Marius Ştefănescu taximetrist: Am avut două verzi, degeaba le-am avut, că următorul e roşu. Degeaba am avut verde trei metri mai departe, nu trebuia să fie şi ăsta, să alunecăm.

Să staţi cât mai mult la roşu, să consumaţi cât mai mult carburant, să câştigăm mai multe accize”, vine, mucalit, un șofer cu o explicație.

Exasperarea acestui şofer are o cauză cât se poate de simplă - sistemul care ar trebui să fluidizeze traficul în intersecţiile aglomerate nu mai funcţionează de aproape patru luni, din cauza unui cablu rupt. Cum Primăria nu are un contract de mentenanţă, nimeni şi nimic nu rezolvă problema. Nici măcar demisia anunţată a şefei de la Administraţia Străzilor, din Primăria Capitalei.

„Unde locuiesc este un semarfor pe galben intermitent de doup săptămâni şi nu îl repară nimeni”, spune un bucureștean.

Semafoarele nu sunt însă unica problemă pe care şoferii o au de înfruntat în traficul din Capitală.

Primăria a reuşit să atragă fonduri europene pentru a schimba conductele de gaze pe bulevardul Ferdinand. Deşi lucrările s-au încheiat, gropile nu au fost astupate corespunzător, ba mai mult, sunt zone în care au fost lăsate maldăre de pământ chiar pe stradă.

„Mie îmi strică maşina, pentru că fac foarte mulţi kilometri prin ele. De ce să îmi stric maşina pe taxele şi impozitele mele?”, se întreabă indignat Marius Ștefănescu.

Lipsa locurilor de parcare completează lista problemelor pentru şoferi. La 2 milioane de maşini câte circulă în Capitală, sunt doar 200 de mii de locuri de parcare.

„Avem un bulevard cu trei benzi, una e blocată cu maşini parcate, înca jumătate cu maşini parcate lângă cele parcate. Vedeţi, semaforul e verde de mult. Noi nu ne mişcam”, spune Marius Ștefănescu.

Culmea, până şi lucrările de infrastructură care ar trebui să fluidizeze traficul nu fac decât să provoace noi ambuteiaje.

De acolo vine un bulevard care trece peste podul nou, peste calea ferată. După care se înfundă aici, podul îl treci în două minute şi aici, unde e şi ambulanţa blocată, stai vreo 20 de minute să treci. Stă semaforul foarte puţin, toată scurtatura făcută se anulează aici. Eficienţă zero”, trage concluzia taximetristul Marius Ștefănescu.

Citiți și: 

Semafoarele inteligente din București nu mai funcționează

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri