Sari la conținut

Fabrica de țevi, transformată în teatru

Una dintre halele fostei uzine Republica, încadrată ca monument istoric de categoria A, ar putea găzdui săli de spectacole, bazine de înot şi terenuri de tenis. Primăria ar fi vrut să ridice aici blocuri, dar clădirea trebuie păstrată în forma actuală. Pentru noul proiect, edilii se plâng că avizele întârzie prea mult.

În urmă cu doi ani Primăria Sectorului 3 a cumpărat cu aproximativ două milioane de euro 13 hectare de pe fosta platformă industrială 23 august, devenită ulterior fabrica de ţevi Republica. Voia să construiască aici un cartier cu blocuri turn, însă nu a primit acordul Ministerului Culturii. De câteva luni, edilii aşteaptă avizul pentru alt proiect.

Pe suprafaţa de șapte hectare a fostei hale Laminor, primăria de sector a hotărât să nu mai facă ansambluri rezidenţiale şi clădiri de birouri, ci să transforme tot acest loc în terenuri de sport şi săli de spectacol

Planurile nu se opresc doar la terenuri de sport...

„Să punem câte un obiectiv din ăsta, un tanc recondiţionat, o blindată, o amfibie, chestiuni care se produceau în această uzină”, spune Robert Negoiţă, primarul sectorului 3.

Să vedem cumva la firul ierbii şi ce cred cetăţenii că ar trebui să fie acolo”, spune Elena Tudose, director Institutul pentru Politici Publice.

Arhitecţii care vor aviza planul vor cere ca faţada şi structura de metal a halei construită în perioada interbelică să fie păstrate.

Se pot face unele inserţii în acest loc, cu condiţia ca valoarea acestui loc să fie conservată”, spune Irina Iamandescu, membru în Comisia Naţională a Monumentelor Istorice

Primăria spune însă că avizul vine mult prea greu, iar investiţia de 200 de milioane de euro pe care o plănuieşte ar putea să nu se mai facă niciodată.

Există posibilitatea ca această hală să cadă înainte ca noi să putem obţine un aviz de la această comisie”, a declarat Robert Negoiţă.

O documentaţie de genul ăsta care este consistentă, nu poţi să o completezi de pe azi pe mâine. Timpul de răspuns este mult prea mare. Presiunea e foarte mare pe administraţie, cum e şi normal, oamenii vor să vadă rezultate”, spune Ionuţ Grosu, administratorul activelor sectorului 3.

Hala fostei fabrici este încadrată ca monument istoric de categoria A, la fel cum sunt şi Castelul Peleş şi Bran.