Fără minori în reclamele pentru produse alimentare

Data publicării:
Senator Dick Durbin Tours New Healthy Lunch In Schools Program

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a votat, miercuri, într-o şedinţă suplimentară, mai multe propuneri de modificare a Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, una dintre schimbări presupunând că va fi interzisă apariţia minorilor în reclamele pentru produse alimentare, scrie News.ro.

Senator Dick Durbin Tours New Healthy Lunch In Schools Program
Foto: Guliver/GettyImages

„Cele două mari modificări importante sunt următoarele: propunerea pe care am susţinut-o extrem de puternic, şi anume interzicerea apariţiei minorilor în reclamele la produsele alimentare, propunere care a fost adoptată, şi două articole care clarifică statutul reclamelor la suplimentele alimentare, care sunt prezentate publicului ca posibile produse de tipul medicamentelor, care vindecă boli incurabile, de altfel. Prin modificare, reclamele la suplimentele alimentare nu vor mai putea induce în eroare publicul şi nu vor mai putea fi prezentate ca având efecte de tipul medicamentelor”, a explicat pentru Agenţia de presă News.ro Valentin-Alexandru Jucan, membru CNA.

Prin modificările propuse şi votate pentru Codul de reglementare în audiovizual de membrii CNA, la mesajele de avertizare prevăzute, precum cele referitoare la evitarea excesului de sare, zahăr şi grăsimi şi la recomandarea consumului zilnic de minimum doi litri de lichide, se adaugă două referitoare la faptul că părinţii trebuie să petreacă cât mai mult timp alături de copii şi la faptul că este importantă alăptarea copiilor în primul an de viaţă.

„Cele mai multe articole vin să clarifice nişte aspecte care ţin de informare corectă, dreptul la replică şi protecţia minorului, deci sunt clarificări care au ca scop întărirea acestor norme”, a mai spus Valentin-Alexandru Jucan.

Codul de reglementare în audiovizual, cu modificările propuse şi prezentate de membrii CNA, va fi publicat pe site-ul Consiliului, după care va intra în dezbatere publică, timp de 30 de zile. Apoi, noile propuneri vor fi analizate, se va da votul final, iar noul Cod va intra în vigoare odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri