Fiscul va putea controla conturile bancare din străinătate ale românilor. Inclusiv soldul sau valoarea contului

Data publicării:
munca firma angajat acte dosar contabil mediafax-1

 

Fiscul va putea controla conturile bancare din străinătate ale românilor FOTO MediafaxFoto

Ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu, a semnat la Berlin, împreună cu omologul său german, ministrul Wolfgang Schäuble, cu alți miniștri ai finanțelor sau reprezentanți ai acestora, Declarația de conformare cu prevederile Acordului multilateral pentru schimbul automat de informații financiare.

Banii românilor din străinătate, la control

Odată intrat în vigoare, acest Acord va permite României să facă schimb de informații la nivelul standardului convenit de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care prevede schimbul automat de informaţii financiare între ţări şi jurisdicţii, în scopul identificării persoanelor fizice sau firmelor care eludează fiscul, prin transferul banilor în conturi din străinătate.

Ulterior semnării acestei Declarații de susținere a Acordului, România, va face o listă a statelor cu care dorește să realizeze automat acest schimb de informații. Schimbul automat de informații financiare se va face pe baze bilaterale pe măsură ce fiecare dintre statele care se vor regăsi pe lista României vor fi parcurs procedurile de intrare în vigoare a acordului.

Ce informații vor putea fi schimbate în virtutea acestui acord:

    • date pentru identificarea persoanei (nume, adresă, cod identificare fiscală),

    • date referitoare la numărul contului (sau un echivalent funcțional),

    • date despre numele și numărul de identificare (dacă există) al instituției financiare care face raportarea,

    • despre soldul sau valoarea contului,

    • în cazul unui cont de custode date referitoare la

    • suma brută a dobânzii, dividendelor sau a altor venituri pentru activele existente în cont,

    • suma brută a încasărilor din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare.

    „Acordul multilateral pentru schimbul automat de informații financiare include prevederi exprese privind respectarea secretului fiscal. Se menționează explicit faptul că și în situația în care un stat denunță această înțelegere, este obligat să păstreze secretul fiscal pentru informațiile pe care le-a primit anterior momentului la care a renunțat să mai fie parte a acestui Acord. (...) În ceea ce privește România, Convenția va intra în vigoare la data de 1 noiembrie 2014”, arată Ministerul Finanţelor Publice, într-un comunicat.

    Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

    Partenerii noștri