Sari la conținut

Funcţionarii din administraţia publică sunt în grevă

FOTO: Mediafax Foto

29 de mii de funcţionari din primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora vor fi astăzi în grevă generală. Cu alte cuvinte, 30% din administraţia publică locală nu va funcţiona.

Sindicaliştii cer reglementarea acordării tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică şi majorarea salariilor cu 10 la sută.

Se vor elibera doar certificate de deces şi se vor procesa amenzile care trebuie achitate în 24 de ore.

Cifrele grevei

- 29.000 de funcţionari

- 30% din administraţie

Revendicările greviştilor

- tichete de masă sau normă de hrană

- majorarea salariilor cu 10 la sută

Excepţii de la grevă

- vor fi eliberate certificate de deces

- vor fi procesate plăţile amenzilor.

În cazul în care Guvernul nu va da curs revendicărilor, sindicaliştii vor strânge semnături pentru declanşarea grevei generale pe termen nelimitat, în luna octombrie.

Tot joi, aproximativ 600 de funcționari publici vor participa, între orele 10.00 și 12.00, la un miting în fața Primăriei Capitalei.

Greva generală de joi este organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), acţiunea de protest fiind sprijinită de Confederaţia "Cartel Alfa".

Potrivit secretarului general al FNSA, Bogdan Şchiop, acţiunea de protest este declanşată ca urmare a nepăsării şi dezinteresului manifestate de Guvern faţă de problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor din administraţia publică locală, cea mai slab plătită categorie de salariaţi din sistemul bugetar.

Premierul Victor Ponta le-a cerut, miercuri, miniştrilor de resort să continue dialogul cu sindicatele din administraţie, arătând că greva este cea mai proastă soluţie şi nu va face decât să îl pedepsească pe cetăţeanul care aduce venituri la buget, din care, ulterior, pot fi majorate salariile funcţionarilor.

„Sincer să fiu, greva este de departe cea mai proastă soluţie posibilă. Altceva decât că-l sancţionăm pe cetăţean, nu obţinem mai mulţi bani pe care, după aceea, să îi dăm către funcţionari, ci putem să facem lucrul ăsta dacă muncim mai mult şi mai bine şi dacă drămuim banii cu mai multă înţelepciune", a spus Ponta, miercuri, la începutul şedinţei de guvern.

Fără legătură cu aceste acțiuni sindicale, președintele Klaus Iohannis a convocat, joi, sindicatele la Cotroceni, pentru discuții pe tema dialogului social.