Gafa unei societăți de termoficare a inundat un bloc

Data publicării:
bloc inundat fagaras

Patru locuinţe ale unui bloc din Făgăraş au fost inundate din cauza neglijenţei unor angajaţi ai societăţii locale de termoficare. Muncitorii au fost trimişi să debranşeze blocul de la reţeaua de termoficare, dar au uitat să mai sudeze o ţeavă prin care curgea apă fierbinte sub presiune.

Săptămâna trecută, societatea de termoficare din Făgăraş şi-a trimis echipa de debranşare la un bloc din oraş. Muncitorii au oprit întâi alimentarea cu agent termic a blocului, apoi s-au apucat de tăiat şi sudat ţevile. Însă, la final, după ce au reluat alimentarea, au descoperit că nu au astupat toate ţevile.

Blocul în care s-a produs inundaţia are trei scări. Inundaţia s-a declanşat la etajul patru, iar apa a ajuns până la locuinţele de la etajul doi.

„Ne-am trezit că a început să vină apă pe partea aia nesudată şi ne-a umplut de apă pe toţi, şi pe scări. Curgea apa jos, acolo unde am televizorul şi măsuţa aia curgea de ziceai că plouă pe televizor, pe mobilă", a spus o locatară.

„O să încercăm, prima dată pe cale amiabilă, cu societatea Ecoterm, să vedem care-i soluţia pentru oameni, să-i putem ajuta, dacă nu, o să ne adresăm instanţelor”, a adăugat președintele asociației de locatari, Lucian Opriș.

Conducerea societăţii Ecoterm recunoaşte greşeala muncitorilor şi spune că aşteaptă sesizare scrisă de la locatari, pentru a putea evalua şi plăti pagubele.

„Ţevile erau ascunse în perete, noi le-am secţionat, nu ne-am gândit că de la scara vecină există o aerisire care uneşte cele două scări. În momentul în care s-a încărcat instalaţia pe scara cealaltă, automat pe aerisire a început să curgă apă”, a explicat directorul Ecoterm, Marius Tișcă.

Societatea Ecoterm Făgăraş este, în prezent, în insolvenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri