Ger de crapă pietrele. Sfaturi de la românii care lucrează în aer liber

Data publicării:
muncitor

Minus 17 grade Celsius, atât indicau termometrele la Cluj-Napoca la ora 6 dimineaţa. Angajaţii de la salubritate au de stat opt ore în frig.

Reporter: Câte haine aţi pus pe dumneavoastră?

Muncitor salubritate: Bluză, laibăr, fără astea nu venim.

Reporter: Câte ore staţi afară, cât lucraţi?!

Muncitor salubritate: Opt ore!

Reporter: Şi cu ce vă încălziţi?

Muncitor salubritate: Cu câte un ceai, câte o cafea.

Greu a fost şi pentru cei care vând ziare la colţ de stradă. Aron face această meserie de aproape opt ani, însă clienţii lui fideli au întârziat să apară în această dimineaţă.

„Văd că încă nu a apărut”, spune el, dezamăgit.

Bărbatul nu ratează în nicio seară buletinul meteo pentru a vedea ce îl aşteaptă a doua zi.

„M-am îmbrăcat mai gros, am băut un ceai cald azi-dimineaţă. Două şosete, două şosete am în picioare. Eu trebuie să lucrez cam patru ore pe zi, ne mai băgăm, mai bem un ceai cald, ne mai încălzim, iar ieşim”, spune Aron.

Nu toţi au fost însă pregătiţi pentru gerul de afară.

Reporter: Ştiaţi că va fi ger?

Femeie: Nu, că nu ne-am uitat la meteo. La mine se aude deja că am prins deja frigul.

Reporter: Câte bluze ai pe tine?

Copil: Trei!

În alte zone din ţară, temperaturile au coborât până la minus 25 de grade Celsius.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri