Sari la conținut

Ghid despre verificarea fiscală a persoanelor fizice. Cine o face şi ce documente trebuie să prezentaţi

 

FOTO AGERPRES

Dispoziţiile în vigoare stabilesc că inspecţia fiscală în cazul persoanelor fizice supuse impozitului pe venit este efectuată, pe întreg teritoriul ţării, de Direcţia verificări fiscale, structura competenţă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, explică avocatnet.ro.

Din martie 2012, pentru efectuarea verificării fiscale prealabile documentare şi a reverificării persoanelor fizice supuse impozitului pe venit, competenţă revine direcţiei generale a finanţelor publice judeţene în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al persoanei fizice verificate (sau, pentru municipiul Bucureşti, administraţiei publice a sectorului în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al persoanei fizice verificate).

Dacă organul fiscal constată o diferenţa semnificativă între, pe de o parte, veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit şi, pe de altă parte, situaţia fiscală personală, acesta continuă verificarea prin comunicarea avizului de verificare şi stabileşte baza impozabilă ajustată prin utilizarea metodelor indirecte.

Diferenţa este semnificativă dacă între veniturile estimate calculate în baza situaţiei fiscale personale şi veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit este o diferenţa mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 lei.

Inspectorii care efectuează verificări fiscale sunt obligaţi să deţină o legitimaţie specială, nominală, pentru a putea face aceste controale, dar şi un ordin de serviciu, fără de care legitimaţia nu este valabilă.

Legitimaţia de verificare fiscală atestă împuternicirea specială a titularului în faţă contribuabilului, ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Toate explicaţiile aici.