Greșeli românești pe bani europeni

Data publicării:
reabilitare c d loga timisoara proiect european 08 08 2015 captura

Proiectul pentru obținerea finanțării europene a fost făcut în 2008. Potrivit documentului, primăria suportă iniţial toate cheltuielile şi dacă se încadra în termene putea deconta banii de la Uniunea Europeană. Proiectul a primit undă verde abia anul trecut, iar în octombrie au şi început lucrările. După ce au reparat jumătate din acoperiş şi faţadă, lucrătorii s-au oprit. Abia atunci au descoperit că documentaţia este greşită.

„Reprezentanții firmei care se ocupă de reabilitare spun că unul din motivele pentru care au oprit lucrările este că în proiectul de construcție nu sunt incluse toate cele patru niveluri ale clădirii. Adică, etajul al doilea, etajul întâi la care ne aflăm acum, parterul și subsolul”, transmite corespondentul Digi24 Vlad Ungar.

Erau cuprinse doar două etaje în loc de patru, cantități multe lipsă, soluții lipsă. Vă dau un exemplu: parchetul e de 125 de metri pătrați și toată clădirea are vreo 2.500. Gletul era 4.000 de metri pătrați, zugrăveala 15.000, deci astea merg în paralel. Măcar să fi fost la fel şi în realitate sunt vreo 20.000 toată clădirea”, spune managerul firmei de construcții.

Reprezentanții Primăriei Timișoara știu de greşelile de proiectare, dar pasează vina pe vechea administraţie, cea care a întocmit documentaţia.

Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei: Posibilitatea obţinerii de finanţare europeană a fost de depunere a cererilor şi de finanţare în timp de 30-45 de zile. Ca atare, revizuirea şi actualizarea nu a mai fost posibilă fără a risca pierderea banilor europeni.

În timp ce autorităţile şi constructorul caută scuze, cei care au de suferit sunt dascălii şi elevii.

Mariea Ștefan, directorul Colegiul Național „C.D.Loga" Timișoara: Este o problemă pe care nu o putem neglija și anume faptul că trebuie să se deplaseze într-o cu totul altă direcție, la o anumită distanță față de casa lor.

Mădălina Moise, elevă: Mi se pare un lucru, un dezavantaj pentru noi. E Loga, e casa noastră, e unde am început clasa a noua, unde am fost boboci, unde vrem să și terminăm.

Peste 1.000 de elevi ai Colegiului Național „C.D. Loga” din Timișoara ar fi trebuit să revină din toamnă în clădirea refăcută cu bani europeni, dar șansele ca acest lucru să se întâmple sunt aproape nule. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri