Guvernul a aprobat programul „Prima chirie”. Cine beneficiază

Data actualizării: Data publicării:
blocuri locuinte

Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, printr-o ordonanță de urgență, o măsură asumată de coaliția de guvernare și anume programul „Prima chirie”, scrie Agerpres.

blocuri locuinte

„Am adoptat acte normative extrem de importante pentru noi, pentru programul de guvernare pe care o să îl punem în practică. (...) Primul punct pe ordinea de zi a fost o ordonanță de urgență care reglementează un punct la care, de asemenea, ne-am angajat și anume «Prima chirie». Săptămâna trecută am avut în primă lectură această ordonanță de urgență”, a declarat Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, în vederea derulării programului „Prima chirie”, Guvernul a modificat și completat prin OUG Legea nr. 76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, în scopul încurajării în muncă a șomerilor.

„Astfel, se acordă o primă de relocare persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă ce se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate, situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea de domiciliu sau reședință și ca urmare a acestui fapt își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia. Prima de relocare este acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj și este egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (plata chiriei și a utilităților) în noul domiciliu sau nouă reședință, dar nu mai mult de 900 de lei”, precizează comunicatul.

Conform sursei citate, prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare nu depășesc suma de 5.000 lei/ lună, în situația în care sunt singure sau împreună cu familiile acestora, și care se încadrează în muncă pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.

„Prima de relocare se acordă lunar, pe o perioadă de 36 de luni. Prima de relocare se acordă la cerere și nu se cumulează cu prima de încadrare sau cu prima de instalare, prevăzute în legislație”, informează Guvernul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri