Gripă aviară confirmată la două păsări în Parcul Tineretului din Capitală

Data actualizării: Data publicării:
lebede si rate

Gripa aviară a fost confirmată la două păsări găsite moarte în Parcul Tineretului din Capitală, cadavrele fiind incinerate de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), a anunţat, marţi, Primăria Capitalei.

lebede si rate

Potrivit municipalităţii, cele două păsări au fost găsite moarte în Parcul Tineretului, în 15 februarie, de reprezentanţii ALPAB, care atunci au sesizat Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti (DSVSA).

Specialiştii DSVSA au prelevat probe de la cele două păsări, iar în 20 februarie au anunţat ALPAB că rezultatul a fost pozitiv pentru influenţa aviară la păsări sălbatice. Cadavrele celor două păsări au fost incinerate.

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement supraveghează în continuare populaţiile de păsări sălbatice din parcurile şi de pe lacurile pe care le administrează, urmând să notifice autorităţile dacă vor mai fi găsite păsari moarte.

Primăria Capitalei a luat, din 10 februarie, mai multe măsuri pentru combaterea răspândirii gripei aviare în Bucureşti, după ce a fost confirmată această boală în cazul a cinci pescăruşi găsiţi morţi pe malul lacului Griviţa, în aval de barajul Străuleşti, scrie News.ro.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti a instituit atunci o zonă de supraveghere de 10 kilometri în jurul locului unde au fost descoperiţi pescăruşii morţi, care a cuprins sectoarele 1, 2, 5 şi 6 din Bucureşti şi localităţile Tunari, Otopeni, Corbeanca, Buftea, Mogoşoaia, Chitila, Dragomireşti Vale şi Chiajna din judeţul Ilfov.

Totodată, administraţia Grădinii Zoologice, aflată în subordinea primăriei, a acoperit cu folie de plastic amplasamentele pelicanilor şi ale păsărilor de baltă, restrângând spaţiul de ieşire la exterior al acestora.

Primăria Sectorului 1 a constituit o celulă de criză pentru combaterea răspândirii cazurilor de gripă aviară şi a dispus interzicerea organizării de pieţe, târguri sau expoziţii de păsări. 

Potrivit managerului Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti, Adrian Streinu-Cercel, nu există riscul imediat de transmitere a gripei aviare la om, dar trebuie luate măsuri pentru împiedicarea apariţiei unui "virus gripal recombinat (virus gripal aviar şi virus gripal uman) care ar putea afecta populaţia umană".

Pentru a preveni răspândirea acestei boli, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă ca toate păsările din gospodărie să fie ţinute închise în exploataţii, pentru a nu ajunge la lacuri şi bălţi. Păsările trebuie ţinute în adăposturi închise sau cel puţin sub şoproane îngrădite, pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice. De asemenea, hrănirea şi adăparea acestora trebuie să se facă în zone special amenajate, la care să nu aibă acces păsările sălbatice.

Toate cazurile de îmbolnavire sau moartalitate la păsările din orice specie sau la mamifere din curtea proprie trebuie să fie anunţate imediat medicului veterinar.

Specialiştii mai recomandă să nu pună mâna fără mănuşă pe cadavrele de pasăre sau păsări bolnave, să nu fie lăsaţi copiii să se joace cu păsări domestice sau sălbatice şi să se respecte indicaţiile medicului de familie şi ale medicului veterinar.

Gripa aviară este o boală infecţioasă produsă de un virus care poate afecta peste 50 de specii de păsări domestice şi păsări sălbatice.

Păsările migratoare şi, în special, păsările acvatice sunt purtătoarele virusului. Boala se transmite de la păsările sălbatice infectate cu virusul influenţei aviare prin contact direct, contact cu cadavre de păsări, secreţii şi excreţii şi prin contact indirect prin intermediul apei, furajelor, echipamentelor, adăposturilor, mijloacelor de transport care au fost contaminate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri