Sari la conținut

Hoţii de flori, spaima Tecuciului. 10.000 de plante ornamentale au fost furate sau distruse

Pe imaginile surprinse de camera de supraveghere se vede cum o maşină parchează lângă podul ornat cu flori. Un bărbat coboară din dreapta, aşteaptă până când prin zonă nu mai trece nimeni şi fură mai multe flori cu tot cu ghivece şi dispare în viteză cu maşina. Şi nu este singura zonă unde florile au fost furate sau distruse.

În zona asta a fost primul incident produs, astfel că în prima noapte după ce au fost plantate, jumătate din ele au fost smulse şi aruncate în pârâul Tecucel”, spune Mircea Lupaşcu, director Zone Verzi Tecuci.

În primăvară au fost plantate 30.000 de petunii, iar 10.000 au fost furate sau distruse. Poliţia a fost sesizată, însă fără rezultat.

Până în prezent, nu există măcar o singură persoană care să fi fost prinsă asupra faptului sau găsită a fi furat sau vandalizat florile”, spune Mircea Lupaşcu.

Este şi motivul pentru care primarul a pus la dipoziţie un număr gratuit la care oamenii pot suna şi oferi indicii despre suspecţi.

Folosim acest număr de telefon pentru a primi sesizări pentru că se ştie, distrugerea mobilierului public urban, şi iată mai nou, a florilor pe domeniul public a reprezentat şi reprezintă o provocare”, a declarat primarul Daniel Ţuchel.

Mulţi dintre localnici au auzit de acest număr gratuit. Unii sunt dispuşi să-l folosească, alţii nu.

Primăria a calculat că a pierdut deja 15.000 de lei de pe urma hoţilor de flori.