Imagini de pe plajă în una dintre cele mai călduroase zile din luna iunie. 40.000 de turişti la mare

Data publicării:
plaja vacanta litoral - GettyImages - 21 iulie 2015-3

Drumul dinspre Constanţa spre staţiunile din sudul litoralului a fost, pentru turişti, un test de rezistenţă la stres. S-a circulat bară la bară, de dimineaţă şi până la orele prânzului. La sensul giratoriu de la Agigea, a fost blocaj total minute în şir. Toată lumea a vrut să ajungă cât mai repede la plajă, dar nimeni nu a ţinut cont de recomandările poliţiştilor care i-au sfătuit pe şoferi să folosească rutele ocolitoare.

Problemele au început însă cu mult înainte de sosirea în Constanţa. Sistemul de plată prin SMS a taxei de pod de la Feteşti s-a defectat, iar mulţi şoferi au preferat să stea la coadă, decât să aştepte rezolvarea problemei.

Ajunşi într-un final pe plajă, turiştii au uitat de supărare.

La prânz, plaja din Mamaia era arhiplină.

De ieri au venit mai mulţi oameni că este şi sărbătoare luni şi au mai mult liber şi de asta s-a aglomerat puţin,” spune o femeie din Satu Mare.

„E prima zi când venim pe anul acesta la mare. E o vreme superbă, păcat că e apa rece,” zice un bucureștean.

Administratorii plajelor s-au pregătit din timp pentru valul de turişti.

În plin sezon pe acest sector am 300 acum am adus încă 100 care doar petru acest weekend le ţin,” spune Paul Marin, administrator plajă.

În Eforie Nord, chiar dacă plaja a fost lărgită, nu a fost destul pentru a preveni aglomeraţia.

Plaja a fost întotdeauna o mare problemă în pachetele de litoral din zona Eforie. Iată că în sfârşit avem un viitor,” precizează Anca Nedea, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.

40.000 de turişti îşi petrec acest week-end la mare, iar mulţi dintre ei vor rămâne şi luni, pentru că au liber de Rusalii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri