Sari la conținut

Imigranţi deveniţi părinţi în România

Doi tineri care au plecat din Irak acum aproape doi ani au devenit părinţi în România. Este primul lor copil şi îl cheamă Mattia. Este, în acelaşi timp, primul copil ai cărui părinţi fac parte dintre imigranţii relocaţi în ţara noastră prin sistemul de cote impus de Uniunea Europeană.

Un tânăr din Irak a devenit tată în România. Îşi priveşte mândru băiatul şi îl consideră o minune venită după ani de nelinişte, lupte sângeroase şi sărăcie. Drumul până la noi a fost plin de pericole, povesteşte tânăra familie. Oamenii au fugit în 2015 din Irak în Turcia, iar de acolo a început o luptă pentru supravieţuire.

„Era foarte frig. Prima oară când am urcat în barcă s-a spart. A durat opt ore până am fost salvaţi de poliţiştii turci”, spune tânărul.

Cei doi au plătit aproape 5.000 de euro unei călăuze să îi ducă în Grecia. Ajunşi acolo, au fost preluaţi de o organizaţie umanitară care acum două luni i-a trimis în România. Au fost repartizaţi la Centrul pentru refugiaţi din Rădăuţi.

În curând, micul Mattia şi mama lui se vor întoarce la centru, acolo unde şi alte femei se pregătesc să-şi întâmpine bebeluşii.

Marian Chifan, medic ginecolog: „Mai am în urmărire încă trei doamne din Iran şi Irak care sunt la centrul pentru refugiaţi din Rădăuţi.”

De la începutul anului, peste 500 de imigranţi au ajuns în România.