Sari la conținut

Impozite mai mari cu peste 200 de lei din cauza unui proiect greșit

Cu conturile blocate de o lună din cauza unui proiect ratat, primăria Călineşti Oaş nu mai poate plăti nici salariile angajaţilor, nici facturile curente. Aşa se face că iluminatul public a fost tăiat, iar străzile au rămas în beznă.

Nu-i normal, e comună nu sat”.

Nu ai curajul să ieși afară din casă”, spun localnicii.

Problemele au apărut după ce un proiect al primăriei, în valoarea de nouă milioane de lei, nu a respectat planul iniţial, iar banii au fost cheltuiţi şi pentru asfaltarea unor zone care nu erau prinse în proiect. Viceprimarul arată cu degetul către edil.

Dinu Birtoc, viceprimar al comunei Călinești Oaș:Procesul verbal spune că nu a respectat cererea de finanțare.

Edilul spune că este nevinovat.

Gheorghe Copil, primarul comunei Călinești Oaș: S-a făcut un proiect care a fost eligibil, a fost tot în ordine, a fost controlat de atâtea autorităţi, drumul s-a făcut, e terminat, acolo au fost oameni de specialitate, ingineri, diriginţi, primarul nu are cum fie vinovat pentru asta.

Vinovat sau nu, primarul este obligat acum să plătească cele nouă milioane de lei pe care autorităţile consideră că le-a cheltuit ilegal. Cum bani în bugetul primariei nu există, reprezentanţii prefecturii spun că singura soluţie este un credit.

Împrumutul ar urma să fie plătit de cetăţeni, prin majorarea taxelor locale. Adică fiecare localnic ar plăti câte 219 lei anual, timp de 20 de ani.

Decizia majorării taxelor va fi luată doar după organizarea unui referendum însă primăria nu are bani nici pentru această consultare populară.