Sari la conținut

Închisoarea din România cu post de radio și televiziune

Condamnat într-un dosar de corupție pentru că a luat mită, primarul comunei Socol din Caraș-Severin s-a reinventat după ce a ajuns în spatele gratiilor. Face emisiuni la postul de radio al închisorii și recunoaște că mesajele în eter îi sunt mai la îndemână decât directivele date în primărie.

Satisfacția cea mai mare este că ajungi în inima prietenului nostru, colegului nostru, deținutului. Dedicații nu avem voie să facem dar, de exemplu, vor hip-hop le punem hip-hop”, spune Valentin Ghiţă deţinut și realizator radio.

Într-un alt colț alt închisorii se pregătește programul pentru televiziune. Noutățile trebuie să ajungă la cei aflaţi după gratii cât mai repede.

Deţinuţii spun că orele pe care le muncesc zilnic sub lumina reflectoarelor îi fac să se simtă mai aproape de eliberare.

Sincer mă ajută să trec peste detenție mult mai ușor (...) mă ocup cu filmarea, mă ocup cu montajul filmărilor”, spune Aurel Puciosu, deținut camerman.

Reprezentanții penitenciarului apreciază munca lor.

Câștigă zile care se deduc din pedeapsă și credite. De regulă, o medie de 7 zile câștig pe lună și creditele pot să le convertească în recompense, adică suplimentarea drepturilor la vizite, la pachete”, spune Magdalena Radu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Timișoara.

În Penitenciarul din Timișoara sunt aproximativ 950 de deținuți.