Informare meteo: Vremea se schimbă radical din această noapte

Data publicării:
Ploaie ploi vant vremea meteo - Guliver Getty Images-1

 

Potrivit meteorologilor, în după-amiaza zilei de joi, 30 iulie, precum și în noaptea de joi spre vineri, 30/31 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, cu precădere în centrul și nord-estul țării, precum și în zonele de deal și de munte, iar în cursul zilei de vineri, 31 iulie, aria de instabilitate va cuprinde majoritatea regiunilor, dar îndeosebi pe cele sudice, estice și centrale.

Astfel, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel încât, pe arii restrânse, cantitățile de apă vor depăși 20 de litri/metrul pătrat, iar izolat, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, peste 30-35 litri/metrul pătrat. De asemenea, vor fi condiții de grindină.

Meteorologii menționează că vineri, 31 iulie, în regiunile sudice, vremea se va menține călduroasă, izolat caniculară la amiază, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri